Aproape jumătate din cei 361 de elevi din județul Alba, care au participat la etapa națională a Concursului Lumina Math, organizat de Lumina Instituţii de Învăţământ în colaborare cu Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au câștigat premiile I – III și mențiuni.
Elevii din clasele II – VIII care au trecut de etapa județeană s-au prezentat în 15 decembrie la Școala Generală ”Mihai Eminescu” pentru a susține proba din cea de-a doua etapă a concursului. În prima etapă s-au înscris în total 1.996 de elevi din Alba iar la nivelul întregii țări au fost peste 50.000 de concurenți. În funcție de punctajul obținut s-au calificat în etapa națională primii 15% din fiecare județ.
La etapa națională au participat elevi din 33 de unități de învățământ din Alba, cei mai mulți – 135, provenind de la Școala Generală ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia, 46 de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, 21 de la Școala Generală ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia, 20 de la Școala Gimnazială ”Singidava” din Cugir etc.
Subiectele au constat în 30 de probleme de tip grilă pentru clasele II-IV, și 40 de probleme de tip grilă pentru clasele V-VIII, cu grade diferite de dificultate, fiecare problema având 5 variante de răspuns, și un singur răspuns corect. Rezultatele vor fi anunțate în data de 23 decembrie.
În funcție de punctajul obținut, fiecare elev din clasele a II-a, a III-a, a IV- a, a V-a, a VI- a, a VII- a și a VIII- a, aflat pe primele locuri, a fost recompensat astfel: Locul I – 100 de lei; Locul II – 75 de lei; Locul III – 50 de lei; de asemenea, elevii cu punctajul cel mai mare din clasele V-VIII au câștigat câte o excursie în Turcia-Istanbul iar următorii, după câștigătorii excursiei vor participa la Tabăra națională, în perioada Iulie/August 2013.
Astfel, au câștigat câte o excursie în Turcia: Alexandru Ghișa, clasa a V-a, Școala Avram Iancu Alba Iulia; Alin Florin Suciu, clasa a VI-a, Școala Vasile Goldiș Alba Iulia; Mădălina Moldovan, clasa a VII-a, Liceul de Muzică și Arte Plastice; Sergiu Megieșa, clasa a VIII-a, Colegiul Național Inochentie Micu Clain Blaj.
Câte un loc în Tabăra națională: Răzvan-Vasile Bumbu, clasa a V-a, Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș; Andrei Scheau, clasa a VI-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Andrei Țîr, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Singidava Cugir; Alin Scarlat, clasa a VIII-a , Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș.
Câte 100 de lei: Andreea Rus, clasa a II-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Antonia Emilia Tunsoiu, clasa a II-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Iulian Risa, clasa a III-a, Școala Vasile Goldiș Alba Iulia; Mădălina Lupu, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Singidava Cugir; Alexandru Ghișa, clasa a V-a, Școala Avram Iancu Alba Iulia; Alin Florin Suciu, clasa a VI-a, Școala Vasile Goldiș Alba Iulia; Mădălina Moldovan, clasa a VII-a, Liceul de Muzică și Arte Plastice; Sergiu Megieșa, clasa a VIII-a, Colegiul Național Inochentie Micu Clain Blaj.
Câte 75 de lei: Andrei Senila, clasa a III-a, Școala Cu Clasele I-VIII Câmpeni; Carmen Filimon, clasa a IV-a, Școala Gimnazială Singidava Cugir; Răzvan-Vasile Bumbu, clasa a V-a, Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș; Andrei Scheau, clasa a VI-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Andrei Țîr, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Singidava Cugir; Alin Scarlat, clasa a VIII-a , Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș.
Câte 50 de lei: Paul Hondola, clasa a II-a, Școala cu clasele I-VIII Nr.3 Cugir; Vlad Florin Buzdugan, clasa a II-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Alexandra Teodora Cojocariu, clasa a III-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Rareș Cătalin Rus, clasa a IV-a, Școala Mihai Eminescu Alba Iulia; Alexandru Radu-Todor, clasa a V-a, Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș; Nicolae Bodea, clasa a VI-a, Școala cu clasele I-VIII Câmpeni; Dan Pamfiloiu, clasa a VII-a, Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș; Alexandru Dîncu, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Singidava Cugir.
Iată lista completă a premianților:
Locul I (între 80 și 100 de puncte)
Clasa a II-a
1. ANDREEA RUS – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
2. ANTONIA EMILIA TUNSOIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. PAUL HONDOLA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.3 CUGIR
4. VLAD FLORIN BUZDUGAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
5. ALEXANDRU LORINTZ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
6. ARIANA BUGNEAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
7. CIPRIAN MOGA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
8. MARIA OLARU – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
9. ALEXANDRU FEISAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
10. BOGDAN PETRU BRICIU – ȘCOALA VASILE GOLDIS ALBA IULIA
11. DARIA CRISTIAN – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
12. RĂZVAN ALEXANDRU RUS – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
13. SERGIU ROBERT BOLOG – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
14. ANAMARIA ORDEAN – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
15. ZELU ANDREI POPA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
16. MIHNEA GHEORGHE CĂLUGAR – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
17. BOGDAN SUCIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
18. SERGIU RADU TODOR – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
19. ANDREEA TOMESCU- ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
Clasa a III-a
1. IULIAN RISA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
2. ANDREI SENILA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
3. ALEXANDRA TEODORA COJOCARIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
4. MIHAI ALEXANDRU CÎRLEA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
5. TEOFIL COSTIN GIURGIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
6. CRISTINA RUSU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
7. CĂLIN RAREȘ BODEA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
8. ADRIAN BONCUȚ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
9. ALEXANDRA PRAȚA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
10. ANDREI BUHOI – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
11. MARA STANCIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
12. SEBASTIAN BORA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
13. DARIA TUDORASCU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
14. TITO RAREȘ FIȚ – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
15. ALEXIA GEORGIAN TECȘA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
16. MIRUNA BRIANA DOBRE – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
Clasa a IV-a
1. MĂDĂLINA LUPU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
2. CARMEN FILIMON – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
3. RAREȘ CĂTĂLIN RUS – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
4. LUCIAN MIHAESCU – ȘCOALA GENERALĂ IULIU MANIU
5. BOGDAN HATISI – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
6. MIHAELA MACARIE – ȘCOALA GENERALĂ NICODIM GANEA BISTRA
7. DIANA MARIA INDREI – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
8. MARIA ALICE ALBU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
9. ANDREI MATEIU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
10. GEORGIA CRISTINA DEMETER – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
11. IOAN ALBU – ȘCOALA AVRAM IANCU ALBA IULIA
12. ROXANA NICULIȚĂ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII LUCIAN BLAGA OCNA MUREȘ
13. RAUL POPESCU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
14. RĂZVAN MĂRGINEAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
15. BOGDAN ION – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
16. HORIA IUGA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
17. ANAMARIA GLIGOR – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
18. CĂTĂLIN BADU – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII LUCIAN BLAGA OCNA MUREȘ
19. CRISTIAN NEGREA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
20. VLAD LĂZAR – ȘCOALA AVRAM IANCU ALBA IULIA
21. DIANA MARIA CURCĂ – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
Clasa a VI-a
1. ALIN FLORIN SUCIU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
Locul II (între 70 și 79,99 puncte)
Clasa a II-a
1. ANA BOGDAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
2. ANDREEA ANCHEȘ – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. GEORGIANA IANCU – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
4. RARES IUONAS – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
Clasa a III-a
1. ANA-MARIA BUTYKA – ȘCOALA GENERALĂ IULIU MANIU
2. HELIANA COSTINA TALPAȘ – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
3. DENNIS BOBAR – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
4. ȘTEFANIA SIMA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
5. MARIA EMILIANA MARINA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
6. LAURENȚIU ARION – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.2 SEBEȘ
7. RĂZVAN GLIGOR – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
8. CODRUȚA MUNTEAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
Clasa a IV-a
1. CRISTIAN CORNEA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
2. ANDREEA NEGOIȚESCU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
3. DIANA JUGARIU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
4. ANAMARIA GRUIAN – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
5. VLAD MIHEȚ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
6. NICOLE PASCU – ȘCOALA AVRAM IANCU ALBA IULIA
7. MARIA VOINA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ ION AGÂRBICEANU
8. ANDREI LUP – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
9. BRIAN MORAR – ȘCOALA TOMA COCIȘIU BLAJ
10. ANA ANTONIA STAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
11. NICOLAE CULDA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
12. ROBERT CRISTIAN FLOREA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
13. ANTONIA TUFĂNESCU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
14. MARIA ROȘIORU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
15. ROBERT SIMIAN – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
16. TEODORA FOTIN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
17. GEORGIANA BĂRBĂNȚAN – ȘCOALA AVRAM IANCU ALBA IULIA
18. DIANA COJOC – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
19. TEODORA CĂTANĂ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
20. ILINCA IACOB – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
21. ADELINA PETRARIU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ ION AGÂRBICEANU
22. GABRIELA MATEESCU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
23. DARIUS VASILE IRIMIE – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
24. NICOLAE AVRAM – ȘCOALA TOMA COCIȘIU BLAJ
25. ȘTEFAN MIHEȚ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
26. CATALIN GLIGOR – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
27. BOGDAN NICOLAE MOGHIROIU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
28. MIHAI DEHELEAN MIH – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
29. ALEXANDRU NICOLAE ȘERBAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
30. ALEXANDRA BĂLȚAT – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
Clasa a VI-a
1. ANDREI SCHEAU – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
2. NICOLAE BODEA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
Clasa a VIII-a
1. SERGIU MEGIEȘAN – COLEGIUL NAȚIONAL INOCHENTIE MICU CLAIN BLAJ
2. ALIN SCARLAT – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
Locul III (între 60 și 69,99 puncte)
Clasa a IV-a
1. ALINA DUDAȘ – ȘCOALA GENERALA IULIU MANIU
2. ANGEL DRĂGAN – ȘCOALA GENERALA IULIU MANIU
3. ANDREEA CORNEA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
4. ROXANA CORINA BRICIU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIANA VADULUI
5. ANDREEA GHERMAN – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII AVRAM IANCU ZLATNA
6. SORANA VIORELA MACARIE – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
7. GEORGIANA IOANA BOTA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ POIANA VADULUI
Clasa a V-a
1. ALEXANDRU GHIȘA – ȘCOALA AVRAM IANCU ALBA IULIA
2. RĂZVAN-VASILE BUMBU – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
Clasa a VI-a
1. ȘTEFAN GAIȚĂ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
2. RALUCA BOZDOG – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. VICTOR PENCIU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
4. MARIA MIHEȚ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
5. ANDREEA MANOILĂ – ȘCOALA GENERALĂ IULIU MANIU
6. CLAUDIU BÎRLUȚIU – ȘCOALA GENERALĂ IULIU MANIU
7. MIRCEA ALEXANDRU FACIU – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
Clasa a VIII-a
1. ALEXANDRU DÎNCU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
2. DIANA PRATIA-ARON – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. PAUL HEGEDUȘ – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII OVIDIU HULEA AIUD
4. DAN MOLDOVEANU – COLEGIUL NAȚIONAL INOCHENTIE MICU CLAIN BLAJ
5. PAUL FILIP – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
6. NATAN MUNTEAN – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII AXENTE SEVER
7. ALEXANDRA – AMALIA BUNEA – GRUP ȘCOLAR DR. LAZĂR CHIRILĂ BAIA DE ARIEȘ
Mențiuni (între 50 și 6,99 puncte)
Clasa a IV-a
1. MAGDA PALADE – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
2. FLORINA MIHAELA FURDUI – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII AVRAM IANCU ABRUD
3. TAMAȘ TEODORA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
4. ALEXIA MARC – ȘCOALA GIMNAZIALĂ ION AGÂRBICEANU
5. SERGIU CASTRASE – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII LUCIAN BLAGA OCNA MUREȘ
6. ADRIAN TRĂSCĂIAN – ȘCOALA GENERALĂ IULIU MANIU
Clasa a V-a
1. ALEXANDRU RADU-TODOR – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
2. ALEXANDRU DAN – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. DRAGOȘ VLAD – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
Clasa a VI-a
1. MIHAELA BUSTAN – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII CÂMPENI
2. ADELINA ISPAS – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
3. IOANA URSALEȘ – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
4. CLAUDIA MANIU – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
5. EDUARD OSZ – LICEUL TEORETIC PETRU MAIOR OCNA MUREȘ
6. DAN PUȚAN – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
7. RAUL IOAN SICOE – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII AVRAM IANCU ABRUD
8. ANDREEA NICOLETA ROMCEA – ȘCOALA VASILE GOLDIȘ ALBA IULIA
9. ROXANA PARA – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII NR.3 CUGIR
10. ALEXANDRU LAZĂR – LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ALBA IULIA
11. RAUL ONEA – LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ALBA IULIA
Clasa a VII-a
1. MĂDĂLINA MOLDOVAN – LICEUL DE MUZICĂ ȘI ARTE PLASTICE
2. ANDREI TIR – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
3. DAN PAMFILOIU – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
Clasa a VIII-a
1. SERGIU HARJOC – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
2. SEBASTIAN GHERMAN – LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ALBA IULIA
3. RĂZVAN ALISIE – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
4. DORIANA GROZA – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
5. BIANCA PAMFILOIU – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
6. MIHAELA CIBU – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII DAIA ROMÂNĂ
7. ANDREEA MONEA – ȘCOALA MIHAI EMINESCU ALBA IULIA
8. ADRIAN CĂPÎLNEAN – COLEGIUL NAȚIONAL INOCHENTIE MICU CLAIN BLAJ
9. DAN GUȚIU – ȘCOALA CU CLASELE I-VIII OVIDIU HULEA AIUD
10. VLAD MARUNEAC – COLEGIUL NAȚIONAL LUCIAN BLAGA SEBEȘ
11. DANIEL BLAGA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
12. DRAGOȘ JUGARIU – ȘCOALA GIMNAZIALĂ SINGIDAVA CUGIR
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS
Mesaje de Sfântul Nicolae 2024. Felicitări de Sfântul Nicolae. Urări de Sfântul Nicolae și SMS-uri pentru Moș Nicolae | ocnamuresinfo.ro
„Dacă esti supărat, Moş Nicolae nu-ţi va aduce nimic. Asa ca e bine sa ai sufletul tău bun, aşa cum îl ştiu eu. Trăieşte câteva momente de fericire şi mulţumire. Apoi uită-te în ghetuţe: ai un gând bun de la mine! Te pup!”.
„Moş Nicolae a venit la mine cu dragoste şi speranţă. Eu nu sufăr dacă nu vine încărcat cu daruri pentru cizmuliţele mele. Sunt norocoasă doar să ştiu că el există şi că îmi face familia fericita. Asa ca l-am trimis aseară pe Moş la ţine, să-ţi sufle în ureche fericirea. ..”.
„Printre fulgi de nea imaginari m-am strecurat aseară la tine în căsuţă, să-ţi laş un cadou simbolic acolo în ghetuţă, dar te-am văzut dormind, asa ca ţi-am lăsat un pupic dulce pe obraz”.
„De Moş Nicolae este momentul în care tot ceea ce ne dorim se indeplineste! Asa ca dacă eşti sănătos, fericit, înconjurat de cei dragi, inseamna ca Moşul a venit deja”.
MESAJE, URARI SI SMS-URI de SFANTUL NICOLAE
„Cremă de pantofi, perie de lustruit, ghete noi. Păcat că nu ai fost cuminte! Va trebui sa te multumesti cu mine!”
„Surpriză! Anul acesta Moş Nicolae nu ţi-a adus nimic… material. Doar pe mine, un suflet rătăcit şi singur. Astept doar un semn pentru a arăta ce am mai bun şi cald în suflet”.
„Mi-am pus cizmuliţele la usa si te aştept! Vrei să fii tu Moş Nicolae pentru mine? Hai, te astept!”
Lustruieşte-ţi ghetele şi după… mergi la culcare! Nu contează că eşti singură… Moş Nicolae va veni şi îţi va pune în ghetuţe doar zâmbete şi voie bună… să le împarţi apoi în stînga şi în dreapta:) Şi eu o să vreau un zîmbet! Să-mi păstrezi unul!
Cu ocazia sfântului Nicolae îţi doresc multă sănătate, fericire şi nu în ultimul rând multă bucurie în viaţă!!!Să fii iubit şi să ai parte numai de lucruri frumoase!!!!
Sper ca sărbătoarea Sfîntului Nicolae să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire şi mai ales… multă dragoste!
Mesaje de Sfântul Nicolae • Urări de Sfântul Nicolae
Începând cu 6 decembrie, în perioada sărbătorilor de iarnă oamenii sunt mai buni, mai frumoşi, mai înţelepţi şi fac o gesturi minunate faţă de cei dragi şi nu numai.Fie ca această perioadă să îţi aducă şi ţie multe zâmbete frumoase de la oamenii din jurul tău şi să poţi împărtăşi tot ce ai tu mai bun cu ei.
Mesaje de Mos Nicolae Pentru soţul meu iubitŞi Nicolae numitAzi în zi de sărbătoareEu îi fac caldă urare.
Dacă continui să fii supărat, Moş Nicolae nu-ţi va aduce nimic…. Înnoieşte-ţi sufletul tău bun, aşa cum îl ştiu eu şi trăieşte câteva momente de fericire şi mulţumire… şi uită-te în ghetuţe… ai să găseşti un gând bun de la mine… Te sărut!
În ultimii ani, Moş Nicolae a venit la mine cu… dragoste şi speranţă… El ştie că nu sufăr dacă nu vine încărcat cu daruri pentru cizmuliţele mele. Sunt norocoasă doar să ştiu că el există şi că îi face pe apropiaţii mei fericiţi. Tu eşti unul dintre ei? L-am trimis aseară pe moş la ţine, să-ţi sufle în ureche fericirea….
Printre fulgi de nea imaginari m-am strecurat aseară la tine în căsuţă, să-ţi laş un dar simbolic acolo în ghetuţă, dar te-am văzut dormind şi atunci ţi-am lăsat un pupic dulce pe obraz.
De Moş Nicolae este momentul în care ceea ce ne dorim devine realitate! Dacă eşti sănătos, fericit, înconjurat de cei dragi, atunci Moş Niculae a venit deja.
Cremă de pantofi, perie de lustruit, ghete noi. Păcat că nu ai fost cuminte! Mulţumeşte-te cu mine!
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS
Programul de Ziua Națională a României – 1 Decembrie 2024, la Alba Iulia, a fost actualizat și cuprinde parada militară, concert Andra și F-Charm, spectacol de muzică populară, focuri de artificii și multe altele.
În 2024, pentru că de Ziua Națională sunt organizate și alegerile parlamentare, vor lipsi din program masa populară. Concertul susținut de Andra va avea loc sâmbătă, 30 decembrie 2024, duminică fiind organizat un spectacol folcloric și nelipsitele focuri de artificii.
Programul manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României
MIERCURI, 20 noiembrie 2024
12.00- Arborarea mesajului de bun venit cu ocazia Zilei Naționale a României
Semn al respectului faţă de reprezentanţii cercurilor electorale, breslelor, reuniunilor, cultelor bisericeşti, gărzilor naţionale, presei şi românilor convocaţi pentru Adunarea din 1 Decembrie 1918
Esplanada Sălii Unirii și toate UAT-urile din Județul Alba
JOI, 21 noiembrie 2024
10.00- Unitate, continuitate și independență în istoria poporului român
Simpozion național dedicat Zilei Naționale a României
deschiderea oficială – Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Sala de ședință a județului Alba;
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Sala Unirii; MUSEIKON
11.30-Conștiință și acțiune politică. Mișcarea memorandistă (1892-1894).130 de ani.
Vernisaj expoziție
Sala Unirii-aripa de nord
11.45-Ovidiu Muntean, „Memorandumul românilor din Transilvania și procesul de la Cluj (1892-1894)”, Cluj-Napoca 2023
Lansare de carte
Sala Unirii-aripa de nord
VINERI, 22 noiembrie 2024
10.00- Unitate, continuitate și independență în istoria poporului român
Simpozion național dedicat Zilei Naționale a României
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Sala Unirii; MUSEIKON
17.00- Monumentele oraşului Unirii
Vernisaj Expoziție personală Gheorghe Suciu
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba
SÂMBĂTĂ, 23 noiembrie 2024
10.30- Crosul Unirii, ediția a 55-a
Șanțurile Cetății Alba Carolina
DUMINICĂ, 24 noiembrie 2024
12.00- Salonul internațional de machete statice, ediția a XIX-a
Salon internațional de machete statice realizate la scară după vehicule care au existat în vremurile trecute – deschiderea oficială
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, etajul II, str. Mihai Viteazul nr.12-14
LUNI, 25 noiembrie 2024
11.00-Expoziție de artă fotografică dedicată Zilei Naționale a României – autor Vasile Sârb
Expoziție stradală
Spațiul expozițional urban al Centrului de Cultură ,,Augustin Bena”
MIERCURI, 27 noiembrie 2024
13.00- Regimurile politice totalitare din România. De la Carol al II-lea Nicolae Ceaușescu (1938-1989)
Vernisaj Expoziție
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, etajul II
JOI, 28 noiembrie 2024
12.00- Din Alba Iulia, mesaje pentru România
Vernisaj Expoziție
MUSEIKON, str.Unirii nr.3
16.00-Iacob Coman – Radu Feldiorean. Întoarcerea la mister
Vernisaj Expoziție de pictură și sculptură
MUSEIKON
VINERI, 29 noiembrie 2024
11.00-Exponatul lunii decembrie
Vernisaj Expoziție
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, etajul II
11.00- Ursul păcălit de vulpe, regia: Teodora Popa
Spectacol de teatru pentru copii/ 45 min./4+, intrare liberă
Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia, Sala 67
17.30-Expoziție permanentă de artă contemporană. Pictură și sculptură sec. XIX – XX. Ziua Porților deschise la Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba
Vernisaj expoziție permanentă de artă contemporană din colecția Muzeului Național al Unirii Alba Iulia
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba
18.00- Decernare titlu „Cetățean de onoare al Municipiului Alba Iulia”
Sala Dietei, Palatul Principilor Transilvaniei
18.00- Războiul Regelui. Ziua Porților deschise la Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba
Documentar istoric în prezența producătorului asociat Dan Dreghicescu, Eveniment organizat de Asociația Rotary Club Alba Iulia
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Atrium Centurionum
19.30- Music by candlelight: Naiul – simbol românesc. Ziua Porților deschise la Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba
Concert cameral în premieră, în program lucrări de Gheorghe Zamfir și Alexandru Pal, Orchestra de cameră a Județului Alba
Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba – Atrium Centurionum
SÂMBĂTĂ, 30 noiembrie 2024
09.30- Parada portului popular – Ambasadorii Unirii
Itinerant: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan – Sala Unirii
10.00- Soliile Unirii – Ambasadorii Unirii
Sala Unirii
10.00- Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a IV-a
Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Atrium Centurionum
10.00-Târg de meșteșuguri tradiționale românești – ROMÂNIA TRADIȚIONALĂ
Târg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale) în intervalul orar 10:00 – 19:00
Esplanada Centrului Etnografic al Județului Alba
10.00-Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Ion I.C. Brătianu
10.30-Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Iuliu Maniu
11.15- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Mihai Viteazul
11.45- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuile Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria
12.00- Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Sala de spectacole – Centrul Multifuncțional Gheorghe Șincai
16.00- Caleidoscopul Unirii
Reprezentație Garda Națională: Animație, prezentări, reenactment istoric
Piața Cetății Alba Carolina; strada Mihai Viteazu
17.00- Omagiu lui Avram Iancu la bicentenarul nașterii
Ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori
Statuia lui Avram Iancu
17.30- Veșnică recunoștință oamenilor Unirii!
Ceremonii de pomenire și luminație la mormintele lui Ion Arion, Samoilă Mârza, Florian Medrea, Dominic Medrea, Camil Velican, Aurel Sava
Cimitirul Maieri
18.00- Concerte: Andra, F.Charm & Florin Vasilică & Grupul Teleormanul, Eugenia Nicolae
Scenă – Piața Cetății Alba Carolina
18.00- Avram Iancu – Împotriva imperiului, un film de Theo Thorn. Ziua Porților deschise la Sediul Administrativ al Consiliului județean Alba
Difuzare film, docu-dramă
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Atrium Centurionum
DUMINICĂ, 1 Decembrie 2024
10.00- Rădăcini și simboluri. Arta tradiției românești
Vernisaj expoziție temporară
Palatul Principilor Transilvaniei
10.00- Salonul de carte „1 Decembrie”, ediția a IV-a
Standuri de edituri și lansări de carte în intervalul orar 10:00 – 20:00
Sediul Administrativ al Consiliului judeţean Alba – Atrium Centurionum
10.00- Târg de meșteșuguri tradiționale românești – România tradițională
Târg și ateliere de meșteșuguri tradiționale românești (olărit, pictură tradițională de icoane pe sticlă, arte decorative, cojocărie, pielărie, arta lemnului, țesături și cusături tradiționale) în intervalul orar 10:00 – 19:00
Esplanada Centrului Etnografic al Județului Alba
10.30- Omagiu lui Avram Iancu, erou al națiunii române
Eveniment – filmare cu păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor din județul Alba: omagiu lui Avram Iancu, erou al națiunii române, cu ocazia Zilei Naționale a României
Traseu filmare: Poarta I – Poarta II – Poarta III – Esplanada Sălii Unirii
11.00- Marea Adunare Națională – Primirea soliilor din Cetățile de Scaun
Reconstituire istorică
Piața Cetății Alba Carolina
12.0- Te Deum
Catedrala Încoronării
Focuri de artificii de zi
Esplanada Catedralei Încoronării
12.30- Semnare acord de asociere
Sala Unirii
13:000 Citirea Rezoluției Adunării Naționale de la Alba Iulia și Rugăciune de mulțumire
Monumentul Unirii
Eveniment organizat de Primăria Municipiului Alba Iulia în parteneriat cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
14.00- Defilare militară dedicată Zilei Naționale a României,
Bulevardul 1 Decembrie 1918
16.00- Semnare acord înfrățire – Municipiului Alba Iulia, Județul Alba, România cu Municipiul Edineț, Raion Edineț, Republica Moldova
Sala Unirii
17.00- Caleidoscopul Unirii
Animație, prezentări, reenactment istoric
Piața Cetății Alba Carolina
17.30- Retragerea cu torțe
Sala Unirii
18.30- Spectacol folcloric extraordinar – ALBA UNEȘTE ROMÂNIA
Spectacol folcloric extraordinar, dedicat Zilei Naționale a României în ,,Anul Avram Iancu”, susținut de artiști din toate zonele istorice ale României: Veta Biriș, Ionuț Fulea, Pr. Doru Gheaja, Sava Negrean Brudașcu, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Mariana și Adriana Anghel, Anghelina Timiș, Cristian Pomohaci, Roxana Reche, Mihaela Grec, Georgiana Necșa, Nicolae Plută, Șirin Narenji, Cristian Totpati, Lucreția Goagea, Floricica Moga, Alexandra Chira, Roxana Bădescu, Dorina Narița, Luiza Turcu, Petronela Popa, Cosmin Cotîrlă, Tulnicăresele din Munții Apuseni, Ansamblul ,,Junii de la Jidvei” și Gabriel Bucur, Corul de copii ,,Theotokos” și Pr. Călin Bulac, Grupul tradițional ,,Muguri de Tezaur” și Leontina Fărcaș, Secția muzică a Universității ,,1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Garda Națională de la Alba Iulia a Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, alături de Orchestra Ansamblului Folcloric al Județului Alba.
Dirijor Alexandru Pal, prezentator Iuliana Tudor, regia Elise Stan
Casa de Cultură a Sindicatelor
20.30- La mulți ani, România!
Spectacol de artificii
Piața Cetății Alba Carolina
*programul activităților poate suferi modificări
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS
Paştele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă şi în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Astfel, Paştele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
CÂND SE VA SĂRBĂTORII PASTELE 2025 și în următorii ani:
Când pică Paştele Ortodox în anii 2020-2030
Paștele Ortodox 2020 – 19 aprilie Paștele Ortodox 2021 – 2 mai Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie Paștele Ortodox 2024 – 5 mai Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie Paștele Ortodox 2027 – 2 mai Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie
Paștele Catolic 2020 – 12 aprilie Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie Paștele Catolic 2024 – 31 martie Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie Paștele Catolic 2026 – 5 aprilie Paștele Catolic 2027 – 28 martie Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie Paștele Catolic 2029 – 1 aprilie Paștele Catolic 2030 – 21 aprilie
Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim “omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem “fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”
POSTUL PAŞTELUI, adică postul dinaintea Învierii Domnului, este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. De aceea, în popor, este numit, în general, Postul Mare şi aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesianice.
În general, preoţii şi scriitorii bisericeşti privesc acest post ca pe o instituţie de origine apostolică. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau însă uniforme peste tot. Astfel, după mai multe mărturii, unii posteau numai o zi, în Vinerea Patimilor, alţii două zile, adică în vinerea şi sâmbăta de dinainte de Paşti, alţii trei, o săptămână sau chiar până la şase săptămâni. La Ierusalim, în secolul IV, se postea opt săptămâni înainte de Paşti, pe când în Apus, în aceeaşi vreme, postul dura doar 40 de zile.
De la sfârşitul secolului al III-lea, postul cel mare a fost împărţit în două perioade distincte, cu denumiri diferite: Postul Păresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor şi avea o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămână, din Duminica Floriilor până la cea a Învierii şi era foarte aspru. Abia în secolul al IV-lea, după uniformizarea datei Paştilor, hotărâtă la Sinodul I Ecumenic, Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi, cu toate că deosebirile dintre bisericile locale asupra duratei şi modului postirii au persistat după acel moment.
Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS
catuna andreea larisa
17.11.2015 la 13:15
este ce mai frumoasa materie din viata mea stiti de ce ca este interesanta si de gandit