Rămâi conectat

Administrație

Un articol despre un spectacol de la Casa de Cultură a provocat isterie în Consiliul Local Ocna Mureș

Publicat

în

Un articol scris de unul dintre colegii noștri de la ocnamureseanul.ro a fost citit și aspru criticat în ultima ședință a Consiliului Local Ocna Mureș. Faptul că autorul și-a permis să-și exprime nemulțumirea privind un spectacol de colinde, susținut de Ansamblul Tradiții Uiorene la Casa de Cultură a orașului (care în opinia sa nu arată nici ea prea bine), a provocat o adevărată isterie printre consilierii locali.

La sfârșitul ”ședinței de lectură” a materialului în care, trebuie să recunoaștem, autorul a folosit cuvinte destul de dure (poate prea dure pentru urechile unor aleși locali care încă nu au aflat că în țara noastră libertatea de exprimare este consfințită prin Constituție), vacarmul care s-a creat în sala de ședințe a depășit orice imaginație. Din înregistrarea pe care am primit-o de la colegul nostru putem distinge doar din când în când fraze ca: ”Mi-a jignit copilul care este cel mai frumos și mai talentat!”; ”Copilul meu renunță la joacă pentru a merge la repetiții!”; ”Dacă nu-i place, să se mute în altă parte!”, dar niciunul dintre consilieri nu a spus: ”Oameni buni, noi finanțăm din banii cetățenilor activitatea Casei de Cultură și a Ansamblului Tradiții Uiorene. Haideți să vedem, totuși, dacă acolo există într-adevăr o problemă!”.

Ne-am fi bucurat să-i auzim pe consilieri ”certându-se” pentru interesul cetățenilor, venind cu idei de proiecte în folosul acestora, ”făcând gălăgie” că nu sunt locuri de muncă și ”călcându-se pe picioare” să aducă mai repede investitori care să le creeze. În schimb aceștia au petrecut aproape 15 minute simțindu-se lezați că un cetățean și-a arătat public nemulțumirea despre un eveniment care s-a petrecut în orașul său.

Și încă ceva! Din înregistrare s-a mai auzit vocea unui consilier care spunea: ”Nu este un lucru care să intereseze Consiliul Local!”. Ba este domnilor consilieri și ar fi bine să vă interesați! Poate și alți cetățeni consideră că banii lor se duc prea ușor ”pe apa sâmbetei” pe activități care poate nu merită cheltuiala, însă încă nu au curajul să o spună tare și răspicat, așa cum a făcut-o autorul articolului din ocnamureseanul.ro!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. dan

    17.01.2013 la 13:52

    CONSIDER ca in concertul de Craciun era bine venit un aport din partea bisericilor din Ocna .Preotii si predicatorii de orice limba si religie sunt datori sa aduca ceva ,un program,o colinda chiar si osimpla cuvantare cu aceasta ocazie.Sa arate si ei putina dragoste fata de oamenii orasului .Ori nu contam decat cand punem ceva in cutia indiferent carei religii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic va fi construit lângă baza de tratament din Ocna Mureș

Publicat

în

Administrația județeană și cea din Ocna Mureș vor realiza în comun o nouă investiție, după Băile Sărate, prin care va fi amenajat un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic.

Recent, a fost aprobat Acordul de asociere încheiat între UAT – Orașul Ocna Mureș, prin Consiliul local al orașului Ocna Mureș, şi UAT – Județul Alba, prin Consiliul Judeţean Alba, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții.

„Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș, pe o suprafață de 5 ha, și construirea unui parc de relaxare și agrement cu specific acvatic”. Acordul de asociere se încheie pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.

Realizarea propriu-zisă a investiției se face pe un teren situat în Ocna Mureș, str. Fabricii nr. 11. Valoarea investiției va fi stabilită prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către ambele părți asociate.

La finalizarea lucrărilor, judeţul Alba şi oraşul Ocna Mureş vor dobândi dreptul de proprietate în cotă de ½ în devălmăşie asupra obiectivului.

„Pentru realizarea obiectivului de interes comun «Stațiune balneoclimaterică Ocna Mureş» a fost stabilită ca și componentă principală realizarea în comun a investiției «Amenajare bază de tratament și agrement în oraşul Ocna Mureș», investiție realizată în proporție de 100%, iar exploatarea investiției se realizează la data prezentei, în principal (partea managerială și partea de agrement) de către societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A., având ca acționari pe cei doi investitori – Orașul Ocna Mureș și Județul Alba, precum și de către societatea Medical Băile Sărate Ocna Mureș S.R.L. (partea medicală), societate al cărei asociat unic este societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.

Din datele statistice oferite de administratorul investiției, rezultă că aceasta este asaltată de turiști din toate colțurile țării și nu numai, astfel că pe perioada de funcționare de la deschidere – 13 mai 2023 și până în 25 iulie 2024 – media zilnică a beneficiarilor a depășit cu mult capacitatea maximă preconizată a bazei, ajungând uneori la peste 2.000 de persoane zilnic (pe timpul verii) și, uneori, la peste 700 de persoane zilnic în anotimpul rece, ceea ce impune identificarea unei soluții de decongestionare a bazei de tratament și agrement concomitent cu dezvoltarea și extinderea investiției inițiale, sens în care a fost identificat și achiziționat, de către Orașul Ocna Mureș, un teren în suprafață de 5 ha, situat limitrof bazei de tratament și pe care se intenționează dezvoltarea investiției «Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș» în zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare, și construirea unui parc de relaxare și agrement”, se arată în referatul întocmit de către specialiștii CJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 1 milion de lei în dotarea școlilor și liceelor din Ocna Mureș cu echipamente digitale și software

Publicat

în

Administrația orașului Ocna Mureș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziția de echipamente digitale și sofware, în cadrul proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”.

Potrivit documentației, investiția este necesară pentru creștere performanțelor școlare și dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Unitățile de învățământ care se dotează sunt situate administrativ pe raza UAT Oraşul Ocna Mureş

1) Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
2) Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” Ocna Mureș;
3) Liceul Tehnologic Ocna Mureș.

Valoarea totală estimată a proiectului, fără TVA, este de 1.463.464,90 lei.

Lot 1 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial, liceal, unități conexe, dotate cu echipamente

Se vor achiziționa

– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile

Lot 2 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea laboratoarelor de științe din unități de învățământ preuniversitar

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile (
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 3 – ECHIPAMENT DIGITAL–TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ IPT AMBALAJ DIN MATERIAL

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 4 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea atelierelor de practică/unitate de învătământ IPT

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 5 – Softuri pentru dotarea atelierelor de practică / unitate de învătământ IPT din rețeaua IPT

– Pachete software si sisteme informatice


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Baza de Tratament și Agrement Ocna Mureș se extinde cu un Aquapark

Publicat

în

Consiliul Județean Alba în parteneriat cu orașul Ocna Mureș lansează o nouă investiție: un Aquapark ce va aduce un plus de atractivitate orașului și bazei de tratament și agrement existente, oferindu-le vizitatorilor noi oportunități de recreere și relaxare.

Acest proiect presupune refuncționalizarea unei suprafețe de circa 5 ha., pe malul stâng al râului Mureș, în imediata vecinătate a Băilor Sărate de la Ocna Mureș. Se vor construi 4 bazine de interior, jacuzzi, bazin de imersie și 2 tobogane interioare, precum și 5 bazine exterioare. De asemenea, se va amenaja o zonă de agrement și camping cu unități de cazare de  tip cort și rulote „glamping”, ce va include și o clădire de deservire, cu dușuri, toalete și chicinetă. Pe lângă clădirea principală, cu funcțiune mixtă, de agrement, alimentație publică și administrativă, se va mai construi o clădire cu bar, grupuri sanitare și zonă de dușuri care să deservească zona de agrement, precum și locuri de joacă pentru copii, la exterior. Vor fi amenajate spații verzi și 403 locuri de parcare, din care 30 rezervate pentru persoane cu dizabilități .

„Băile Sărate de la Ocana Mureș au devenit un punct de atracție național, interesul vizitatorilor depășind așteptările noastre. Mai ales în lunile de vară peste 2.000 de persoane au vizitat aceste băi în fiecare zi, în timp ce în lunile reci au fost peste 700 de vizitatori pe zi. Tocmai aceste cifre ne-au arătat că este loc pentru dezvoltare. Prin realizarea acestui Aquapark vom diversifica oferta turistică și de agrement, vom îmbunătăți oferta de servicii balneare și medicale și totodată vom menține ridicat interesul turiștilor pentru această zonă.

Este o investiție care reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea economică și socială a acestei zone, contribuind, totodată, la dezvoltarea serviciilor de relaxare și îngrijire a sănătății și la atractivitatea turistică generală a județului Alba.

În ședința Consiliului Județean Alba din 17 octombrie am făcut primul pas pentru realizarea acestui proiect, aprobând asocierea dintre Consiliul Județean și Primăria Ocna Mureș.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures