Actualitate
Tânăr de 22 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce și-a agresat bunicii
Ieri, 26 septembrie 2021, în jurul orei 17.00, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați de către o femeie, de 83 de ani, din Ocna Mureș, cu privire la faptul că, atât ea cât și soțul său au fost agresați de către nepotul lor.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu bunicii săi, tânărul, în vârstă de 22 de ani, i-ar fi agresat.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-au interzis să se apropie de bunicii săi.
După câteva ore, polițiștii au constatat faptul că, tânărul a revenit la domiciliul bunicilor, încălcând astfel ordinul de protecție provizoriu. Pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba înmormântării vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș
Marți, 11 martie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Uioara de Sus, protopopiatul Aiud.
Începând cu ora 12.00, acesta a oficiat slujba înmormântării vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din localitatea Uioara de Sus (orașul Ocna Mureș). La ceremonia de prohodire au luat parte numeroși clerici și credincioși din protopopiatul Aiud, dar și din alte comunități parohiale din județele Alba, Cluj și Mureș.
La finalul slujbei, ÎPS Irineu a rostit un vibrant cuvânt de învățătură, adresând totodată cuvinte de mângâiere familiei părintelui Ioan Botoș. Apoi, trupul neînsuflețit al preotului paroh a fost așezat la locul de veșnică odihnă, în vecinătatea locașului de închinare, spre nădejdea învierii și a vieții celei de veci. Părintele Ioan Botoș a trecut la Domnul în cursul zilei de sâmbătă, 8 martie 2025. A păstorit cu vrednicie și demnitate în parohia Ciugudu de Jos cu filia Ciugudu de Sus (1990-1995) și în parohia Uioara de Sus (1995-2025).
Foto: Iosif Katana
Actualitate
Părintele Ioan Botoș, preot al parohiei Uioara de Sus, a trecut la cele veșnice
Părintele Ioan Botoș, preot al parohiei Uioara de Sus, protopopiatul Aiud, între anii 1995-2025, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de sâmbătă, 8 martie 2025. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 11 martie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Uioara de Sus.
Părintele Ioan Botoș s-a născut la data de 22 iunie 1965 în localitatea Turda, jud. Cluj, din părinții Ioan și Livia, fiind primul din cei doi copii ai familiei (Ioan și Ovidiu). A urmat cursurile școlii generale și liceul la Turda, apoi Seminarul Teologic din Cluj-Napoca și Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvind în anul 1992. S-a căsătorit cu tânăra Monica Bucur în data de 23 septembrie 1990, căsătorie binecuvântată de Dumnezeu cu doi băieți, Andrei și Florin. A fost hirotonit preot la data de 1 octombrie 1990, în biserica din localitatea Ciugudu de Jos, pe seama parohiei Ciugudu de Jos, cu filia Ciugudu de Sus.
Preot harnic și gospodar, reușește să ducă la bun sfârșit lucrările de renovare și restaurare la biserica din filie, Ciugudu de Sus, locașul de cult fiind sfințit în anul 1995. În același an a fost transferat la parohia Uioara de Sus, unde a continuat activitatea pastorală, administrativă și misionară, restaurând și extinzând biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din localitate. Locașul de închinare a fost astfel târnosit la data de 22 septembrie 2013. În ambele parohii a fost iubit, apreciat și înconjurat cu multă dragoste de către credincioși, dovadă a dragostei și jertfelniciei sale.
A înțeles foarte bine mesajul Evangheliei „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, oferind sprijin duhovnicesc și fiind gata să sară în ajutorul tuturor celor care se aflau în necaz și luptând din răsputeri pentru toți, el însuși cunoscând necazul, boala și neputințele. A slujit cu multă dăruire lui Dumnezeu, chiar dacă neputințele trupești îl apăsau din ce în ce mai mult. Tatăl ceresc, nerămânând dator niciunui slujitor, îl înzestrează cu puterea de a-și duce crucea și de a ajuta și sprijini pe semeni în aceeași direcție.
Prin predicile și cuvintele de învățătură rostite, sădește în sufletele oamenilor sămânța Adevărului, iar prin exemplul propriei vieți întărește cuvântul spus în fața Altarului. Avea două dictoane pe care le rostea frecvent: „Dar din dar se face rai!” și „Nu lăsa să plece omul din casa ta nemiluit!”, învățând astfel pe toți bucuria de a dărui prin exemplul personal. Deși măcinat de boală și suferință, părintele Ioan Botoș a fost o fire extrem de veselă, copilăros de-a dreptul, voios și plin de simțul umorului, dar în același timp serios cu cele sfinte, pătimaș în muncă și mândru de familia sa. A fost, în egală măsură, sincer cu misiunea sa, dedicat slujirii și Bisericii, știind să mângâie, să încurajeze și să îndrume pe oricine i-a cerut sfatul.
O boală necruțătoare îl obligă să se interneze în spital. Odată ce starea de sănătate i s-a șubrezit treptat, părintele Ioan a fost nevoit să rămână internat timp de șase săptămâni, iar la data de 8 martie 2025, pierde lupta cu boala. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș va fi oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 11 martie 2025, începând cu ora 12.00, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Uioara de Sus.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Pr. Ioan Bogdan
Protopop al Aiudului
Actualitate
Bărbat de 35 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după cxe a fost depistat conducând băut pe DJ 107G
Sâmbătă, 8 martie 2025, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe DJ 107G, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din orașul Ocna Mureș.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
- Din Județacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 7 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro