Actualitate
Silviu Vințeler, primar Ocna Mureș: „Dorim să dezvoltăm un Aqua Park, care să funcționeze atât vara, cât și iarna”
Într-o conferință de presă, organizată cu ocazia împlinirii unui an de activitate, de la deschiderea complexului balnear din Ocna Mureș, Silviu Vințeler, primarul orașului, a discutat despre planurile de viitor pe care le are pentru atracția turistică, cât și despre cifrele de anul trecut, aduse de aceasta.
„Sunt foarte multe apartamente care se închiriază, sunt pensiuni care s-au dezvoltat. Dorim să dezvoltăm și un Aqua Park, care să funcționeze atât vara, cât și iarna, ceva mai de lux, care să cuprindă și altă categorie de clienți. Prețul o să fie mai mare, normal, însă important este să vină cât mai multă lume. Proiectarea este gata, la fel și studiile de fizabilitate, sperăm să vedem pe cele 5 hectare de pământ, cât de curând, un Aqua Park. O să aibă bazine cu apă sărată, apă dulce, tobogane, jacuzzi și multe altele”, a spus, vorbind despre proiectele de viitor ale complexului balnear, Silviu Vințeler, primarul din Ocna Mureș.
În ceea ce privește partea medicală, există deja un program alături de casa de sănătate, care cuprinde și partea de recuperare. Astfel, cei care vin cu bilet de trimitere de la de la medicul de familie sau de la medicul specialist, vor beneficia de gratuitate, atât cât se poate deconta prin casa de pensii. Pe lâng aceste proiecte, există firme private care doresc și deja investesc în Ocna Mureș, acestea dorind să facă hotele de trei, patru stele sau diferite centre comerciale, a completat omul de la conducerea Ocnei Mureș.
„Este un proiect de succes, care, după părerea noastră, aduce doar beneficii orașului Ocna Mureș și chiar județului. Este un proiect care a crescut de la lună la lună. Chiar dacă au fost și vremuri mai grele, proiectul merge bine. Se fac foarte multe investiții, suma anului trecut fiind de 1,2 milioane de lei. S-a realizat și un profit foarte consistent în acest timp, asta înseamnă că vom investi și mai mult anul acesta. Sperăm să putem deveni independenți din punct de vedere energetic și să asigurăm toate condițiile pentru clienți”, a mai spus edilul.
Media pe zi, de vizitatori, la complexul balnear din Ocna Mureș, în anul 2023 a fost de 1331 de persoane, plus copilașii de 7 ani, care nu intră în acest număr. Pentru comparație, bugetul total al orașului în anul trecut a fost de aproximativ 74 de milioane, dintre care puțin peste 3,2 au fost încasate de la populație. Baza de agrement pe lângă ca aduce foarte mulți turiști în oraș, asigură și o finanțare mai mult de jumătate la bugetul local. Ocna Mureș profită de resura materială de care beneficiează, mai exact, sarea, care are o puritate de 97%, a precizat Silviu Vințeler.
Complexul balnear și-a deschis porțile pentru publicul larg din data de 13 mai 2023, atât pentru cei care vizitează zona de agrement sau cea de tratament.
Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.

Actualitate
Doi bărbați din Ocna Mureș au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 1, în afara localității Unirea
Astăzi, 31 martie 2025, în jurul orei 16.00, polițiștii din Aiud au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 1, la kilometrul 429+470 de metri.
Polițiștii din Aiud și cei ai Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că, pe DN 1, în afara localității Unirea, un bărbat de 53 de ani, din orașul Ocna Mureș, în timp ce conducea un autoturism, ar fi circulat pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din Ocna Mureș.
În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Alba, pentru investigații de specialitate.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza leziunilor suferite, bărbatul de 53 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând a-i fi recoltate mostre de sânge.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Incendiu izbucnit la o anexă gospodărească de pe strada Tudor Vladimirescu. Au intervenit pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș
Pompierii militari din Aiud și SVSU Ocna Mureș au fost solicitați să intervină, în cursul nopții trecute, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospădărească, situată pe strada Tudor Vladimirescu, din Ocna Murteș.
„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Ocna Mures, str. T. Vladimirescu. Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 xEPA și SVSU Ocna Mures”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul a fost stins. A ars o anexă gospodărească pe o suprafață de aproximativ 40 mp. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Tânăr de 21 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe strada Mălinului
În noaptea de 21/22 martie 2025, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe strada Mălinului din Ocna Mureș, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din orașul Ocna Mureș.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,61mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice, ȋn vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
- Din Județacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | ocnamureșinfo.ro