Rămâi conectat

Administrație

Ședință a Consiliului Local Ocna Mureș – se va supune aprobării lista de priorități pentru locuințele sociale

Publicat

în

sedinta-cl-ocna-muresConsiliul local al oraşului Ocna Mureş este convocat, în ședința ordinară ce va avea loc astăzi, 26 septembrie 2013, de la ora 18.oo, în sala de şedinţe a primăriei. Printre cele 11 proiecte de pe ordinea de zi se află aprobarea Listei de priorităţi în vederea repartizării locuinţelor sociale și cuantumul chiriei aferente; rectificarea bugetului oraşului Ocna Mureş pe anul 2013 și suplimentarea cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea sărbătorii locale Zilele oraşului Ocna Mureş, ediţia 2013.

Iată proiectul Ordinii de zi:

1. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea înscrierii în cartea funciară a unor construcţii proprietate privată a Oraşului Ocna Mureş.

2. PROIECT DE HOTARARE privind retragerea dreptului de concesiune asupra unor terenuri proprietate privată a Oraşului Ocna Mureş.

3. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea încheierii unui contract de cesiune a dreptului de concesiune a unui teren concesionat în baza Contractului de concesiune nr. 2592/08.09.1992.

4. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea Listei de priorităţi în vederea repartizării locuinţelor sociale proprietate publică a Oraşului Ocna Mureş din Blocul nr.6 ABC şi a cuantumului chiriei care va fi percepută de la chiriaşi.

5. PROIECT DE HOTARARE privind modificarea şi completarea Hotărârii nr. 125/28.06.2013 a Consiliului local al oraşului Ocna Mureş.

6. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea documentaţiei (Proiectul tehnic) al lucrării “Reconstrucţie canale de gardă” în oraşul Ocna Mureş; Aprobarea executării lucrării şi a achiziţiei publice în vederea atribuirii contractului de execuţie a lucrării “Reconstrucţie canale de gardă” în oraşul Ocna Mureş.

7. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea executării lucrării şi a achiziţiei publice în vederea atribuirii contractului de execuţie a lucrării de „Amenajare Centrul de permanenţă a oraşului Ocna Mureş”.

8. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea achiziţiei unui tractor rutier.

9. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului oraşului Ocna Mureş pe anul 2013.

10. PROIECT DE HOTARARE privind aprobarea scoaterii din funcţiune, casarea şi demolarea obiectivului “Staţie de epurare a oraşului Ocna Mureş”; valorificarea, prin licitaţie publică cu strigare a deşeurilor de fier rezultate în urma demolării.

11. PROIECT DE HOTARARE privind suplimentarea cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea sărbătorii locale Zilele oraşului Ocna Mureş, ediţia 2013 .

– PROBLEME CURENTE


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic va fi construit lângă baza de tratament din Ocna Mureș

Publicat

în

Administrația județeană și cea din Ocna Mureș vor realiza în comun o nouă investiție, după Băile Sărate, prin care va fi amenajat un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic.

Recent, a fost aprobat Acordul de asociere încheiat între UAT – Orașul Ocna Mureș, prin Consiliul local al orașului Ocna Mureș, şi UAT – Județul Alba, prin Consiliul Judeţean Alba, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții.

„Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș, pe o suprafață de 5 ha, și construirea unui parc de relaxare și agrement cu specific acvatic”. Acordul de asociere se încheie pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.

Realizarea propriu-zisă a investiției se face pe un teren situat în Ocna Mureș, str. Fabricii nr. 11. Valoarea investiției va fi stabilită prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către ambele părți asociate.

La finalizarea lucrărilor, judeţul Alba şi oraşul Ocna Mureş vor dobândi dreptul de proprietate în cotă de ½ în devălmăşie asupra obiectivului.

„Pentru realizarea obiectivului de interes comun «Stațiune balneoclimaterică Ocna Mureş» a fost stabilită ca și componentă principală realizarea în comun a investiției «Amenajare bază de tratament și agrement în oraşul Ocna Mureș», investiție realizată în proporție de 100%, iar exploatarea investiției se realizează la data prezentei, în principal (partea managerială și partea de agrement) de către societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A., având ca acționari pe cei doi investitori – Orașul Ocna Mureș și Județul Alba, precum și de către societatea Medical Băile Sărate Ocna Mureș S.R.L. (partea medicală), societate al cărei asociat unic este societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.

Din datele statistice oferite de administratorul investiției, rezultă că aceasta este asaltată de turiști din toate colțurile țării și nu numai, astfel că pe perioada de funcționare de la deschidere – 13 mai 2023 și până în 25 iulie 2024 – media zilnică a beneficiarilor a depășit cu mult capacitatea maximă preconizată a bazei, ajungând uneori la peste 2.000 de persoane zilnic (pe timpul verii) și, uneori, la peste 700 de persoane zilnic în anotimpul rece, ceea ce impune identificarea unei soluții de decongestionare a bazei de tratament și agrement concomitent cu dezvoltarea și extinderea investiției inițiale, sens în care a fost identificat și achiziționat, de către Orașul Ocna Mureș, un teren în suprafață de 5 ha, situat limitrof bazei de tratament și pe care se intenționează dezvoltarea investiției «Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș» în zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare, și construirea unui parc de relaxare și agrement”, se arată în referatul întocmit de către specialiștii CJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 1 milion de lei în dotarea școlilor și liceelor din Ocna Mureș cu echipamente digitale și software

Publicat

în

Administrația orașului Ocna Mureș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziția de echipamente digitale și sofware, în cadrul proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”.

Potrivit documentației, investiția este necesară pentru creștere performanțelor școlare și dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Unitățile de învățământ care se dotează sunt situate administrativ pe raza UAT Oraşul Ocna Mureş

1) Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
2) Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” Ocna Mureș;
3) Liceul Tehnologic Ocna Mureș.

Valoarea totală estimată a proiectului, fără TVA, este de 1.463.464,90 lei.

Lot 1 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial, liceal, unități conexe, dotate cu echipamente

Se vor achiziționa

– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile

Lot 2 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea laboratoarelor de științe din unități de învățământ preuniversitar

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile (
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 3 – ECHIPAMENT DIGITAL–TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ IPT AMBALAJ DIN MATERIAL

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 4 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea atelierelor de practică/unitate de învătământ IPT

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 5 – Softuri pentru dotarea atelierelor de practică / unitate de învătământ IPT din rețeaua IPT

– Pachete software si sisteme informatice


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Baza de Tratament și Agrement Ocna Mureș se extinde cu un Aquapark

Publicat

în

Consiliul Județean Alba în parteneriat cu orașul Ocna Mureș lansează o nouă investiție: un Aquapark ce va aduce un plus de atractivitate orașului și bazei de tratament și agrement existente, oferindu-le vizitatorilor noi oportunități de recreere și relaxare.

Acest proiect presupune refuncționalizarea unei suprafețe de circa 5 ha., pe malul stâng al râului Mureș, în imediata vecinătate a Băilor Sărate de la Ocna Mureș. Se vor construi 4 bazine de interior, jacuzzi, bazin de imersie și 2 tobogane interioare, precum și 5 bazine exterioare. De asemenea, se va amenaja o zonă de agrement și camping cu unități de cazare de  tip cort și rulote „glamping”, ce va include și o clădire de deservire, cu dușuri, toalete și chicinetă. Pe lângă clădirea principală, cu funcțiune mixtă, de agrement, alimentație publică și administrativă, se va mai construi o clădire cu bar, grupuri sanitare și zonă de dușuri care să deservească zona de agrement, precum și locuri de joacă pentru copii, la exterior. Vor fi amenajate spații verzi și 403 locuri de parcare, din care 30 rezervate pentru persoane cu dizabilități .

„Băile Sărate de la Ocana Mureș au devenit un punct de atracție național, interesul vizitatorilor depășind așteptările noastre. Mai ales în lunile de vară peste 2.000 de persoane au vizitat aceste băi în fiecare zi, în timp ce în lunile reci au fost peste 700 de vizitatori pe zi. Tocmai aceste cifre ne-au arătat că este loc pentru dezvoltare. Prin realizarea acestui Aquapark vom diversifica oferta turistică și de agrement, vom îmbunătăți oferta de servicii balneare și medicale și totodată vom menține ridicat interesul turiștilor pentru această zonă.

Este o investiție care reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea economică și socială a acestei zone, contribuind, totodată, la dezvoltarea serviciilor de relaxare și îngrijire a sănătății și la atractivitatea turistică generală a județului Alba.

În ședința Consiliului Județean Alba din 17 octombrie am făcut primul pas pentru realizarea acestui proiect, aprobând asocierea dintre Consiliul Județean și Primăria Ocna Mureș.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures