Actualitate
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel 2019. Tradiţii pe care românii le respectă cu sfințenie | ocnamuresinfo.ro
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel 2019. Tradiţii pe care românii le respectă cu sfințenie | ocnamuresinfo.ro
Cunoscut în popor sub denumirea de Postul Sânpetrului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe în acest an în 22 iunie. Credincioșii îi celebrează pe cei doi sfinți în ziua de 29 iunie.
Primele mărturii despre Postul Apostolilor Petru şi Pavel le avem din secolul al IV-lea, în Constituţiile Apostolice. Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sfântul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului şi Leon cel Mare.
Acest post era ţinut la început numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.
Citește și: felicitări de Sfinții de Petru și Pavel
Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel nu are o durată fixă, deoarece începutul lui este în funcţie de data variabilă a Sfintelor Paşti.
În acest an, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ţine o săptămână, în perioada 22-28 iunie.
Acest post este unul uşor. Sâmbătă, 22 iunie şi duminică, 23 iunie, este dezlegare la peşte, dar şi luni, 24 iunie, când este noaptea de sânziene Marţi, 25 iunie şi joi, 26 iunie, este dezlegare la vin şi ulei, astfel ca mai rămân doar două zile de post fără dezlegări.
Pe întreaga durată a acestui Post, ca şi în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunţi, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu bucuria şi petrecerile care însoţesc de regulă nunţile, anunță basilica.ro.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi sâmbătă, 29 iunie.
Tradiţii şi obiceiuri de Sânpetru
În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. Aceasta marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.
Sânpetru este un personaj îndrăgit în povestirile şi în snoavele populare. În vremuri îndepărtate, când oamenii erau mai religioşi, Sânpetru de vară mergea pe pământ fie singur, fie însoţit de Dumnezeu, era îmbrăcat în straie ţărăneşti, fiind preocupat ca orice gospodar de creşterea vitelor şi, mai ales de pescuit.
Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, care-l consultă în luarea unor decizii. De aceea, Dumnezeu i-a încredinţat porţile şi cheile Raiului, spune tradiţia.
Sfântul Apostol Petru – fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei – s-a născut in Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Hristos îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.
După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.
Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.
Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Sfântul Apostol Pavel (Paul pentru catolici) era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: “Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. El se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului.
Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.
Importanţa sărbătorii este dată de postul care o precede – Postul lui Sânpetru – şi care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămariei, are număr variabil de zile.
Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: aparitia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.
Tot de Sânpetru, potrivit tradiţiei populare, este organizat şi Târgul Găinii, o sărbătoare veche ţinută în Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior TârguI de Fete de pe Muntele Găina, este susţinută de argumente astronomice – Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută, în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii.

Actualitate
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a oficiat slujba înmormântării vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș
Marți, 11 martie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în parohia Uioara de Sus, protopopiatul Aiud.
Începând cu ora 12.00, acesta a oficiat slujba înmormântării vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din localitatea Uioara de Sus (orașul Ocna Mureș). La ceremonia de prohodire au luat parte numeroși clerici și credincioși din protopopiatul Aiud, dar și din alte comunități parohiale din județele Alba, Cluj și Mureș.
La finalul slujbei, ÎPS Irineu a rostit un vibrant cuvânt de învățătură, adresând totodată cuvinte de mângâiere familiei părintelui Ioan Botoș. Apoi, trupul neînsuflețit al preotului paroh a fost așezat la locul de veșnică odihnă, în vecinătatea locașului de închinare, spre nădejdea învierii și a vieții celei de veci. Părintele Ioan Botoș a trecut la Domnul în cursul zilei de sâmbătă, 8 martie 2025. A păstorit cu vrednicie și demnitate în parohia Ciugudu de Jos cu filia Ciugudu de Sus (1990-1995) și în parohia Uioara de Sus (1995-2025).
Foto: Iosif Katana
Actualitate
Părintele Ioan Botoș, preot al parohiei Uioara de Sus, a trecut la cele veșnice
Părintele Ioan Botoș, preot al parohiei Uioara de Sus, protopopiatul Aiud, între anii 1995-2025, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de sâmbătă, 8 martie 2025. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 11 martie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Uioara de Sus.
Părintele Ioan Botoș s-a născut la data de 22 iunie 1965 în localitatea Turda, jud. Cluj, din părinții Ioan și Livia, fiind primul din cei doi copii ai familiei (Ioan și Ovidiu). A urmat cursurile școlii generale și liceul la Turda, apoi Seminarul Teologic din Cluj-Napoca și Facultatea de Teologie din Sibiu, absolvind în anul 1992. S-a căsătorit cu tânăra Monica Bucur în data de 23 septembrie 1990, căsătorie binecuvântată de Dumnezeu cu doi băieți, Andrei și Florin. A fost hirotonit preot la data de 1 octombrie 1990, în biserica din localitatea Ciugudu de Jos, pe seama parohiei Ciugudu de Jos, cu filia Ciugudu de Sus.
Preot harnic și gospodar, reușește să ducă la bun sfârșit lucrările de renovare și restaurare la biserica din filie, Ciugudu de Sus, locașul de cult fiind sfințit în anul 1995. În același an a fost transferat la parohia Uioara de Sus, unde a continuat activitatea pastorală, administrativă și misionară, restaurând și extinzând biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din localitate. Locașul de închinare a fost astfel târnosit la data de 22 septembrie 2013. În ambele parohii a fost iubit, apreciat și înconjurat cu multă dragoste de către credincioși, dovadă a dragostei și jertfelniciei sale.
A înțeles foarte bine mesajul Evangheliei „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”, oferind sprijin duhovnicesc și fiind gata să sară în ajutorul tuturor celor care se aflau în necaz și luptând din răsputeri pentru toți, el însuși cunoscând necazul, boala și neputințele. A slujit cu multă dăruire lui Dumnezeu, chiar dacă neputințele trupești îl apăsau din ce în ce mai mult. Tatăl ceresc, nerămânând dator niciunui slujitor, îl înzestrează cu puterea de a-și duce crucea și de a ajuta și sprijini pe semeni în aceeași direcție.
Prin predicile și cuvintele de învățătură rostite, sădește în sufletele oamenilor sămânța Adevărului, iar prin exemplul propriei vieți întărește cuvântul spus în fața Altarului. Avea două dictoane pe care le rostea frecvent: „Dar din dar se face rai!” și „Nu lăsa să plece omul din casa ta nemiluit!”, învățând astfel pe toți bucuria de a dărui prin exemplul personal. Deși măcinat de boală și suferință, părintele Ioan Botoș a fost o fire extrem de veselă, copilăros de-a dreptul, voios și plin de simțul umorului, dar în același timp serios cu cele sfinte, pătimaș în muncă și mândru de familia sa. A fost, în egală măsură, sincer cu misiunea sa, dedicat slujirii și Bisericii, știind să mângâie, să încurajeze și să îndrume pe oricine i-a cerut sfatul.
O boală necruțătoare îl obligă să se interneze în spital. Odată ce starea de sănătate i s-a șubrezit treptat, părintele Ioan a fost nevoit să rămână internat timp de șase săptămâni, iar la data de 8 martie 2025, pierde lupta cu boala. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Ioan Botoș va fi oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei noastre, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 11 martie 2025, începând cu ora 12.00, la biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Uioara de Sus.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Pr. Ioan Bogdan
Protopop al Aiudului
Actualitate
Bărbat de 35 de ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după cxe a fost depistat conducând băut pe DJ 107G
Sâmbătă, 8 martie 2025, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe DJ 107G, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din orașul Ocna Mureș.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
- Din Județacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 7 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro