Rămâi conectat

Administrație

Orașul Ocna Mureș intră de mâine, 29 septembrie 2021, în scenariul GALBEN de combatere a pandemiei de COVID-19

Publicat

în

Noi măsuri au fost stabilite de către CJSU Alba, în ședința de astăzi, 28 septembrie 2021, pentru Orașul Ocna Mureș, care va intra de mâine, 29 septembrie 2021, ora 00.00, în scenariul GALBEN de combatere a pandemiei de COVID-19.

Având în vedere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19 la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județul Alba, la data de 28.09.2021, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr.10043 din 28.09.2021.

Restricții unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

1. Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecție;

2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii;

3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

4. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior şi de maximum 100 de persoane în interior. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;

5. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

6. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2;

7. Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

8. Se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

9. Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

10. Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;

11. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

12. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00 – 2,00;

13. Măsurile prevăzute la pct. 11-12 se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

14. În cazul evenimentelor private aferente nunţilor şi botezurilor, activităţile prevăzute la pct. 11 – 12, se pot desfășura până la ora 2,00;

15. În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 12 şi 13 este restricţionată sau închisă se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;

16. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului;

18. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;

19. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

20. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;

21. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00;

22. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

23. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

24. Se permit activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

25. Se permite, în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane, cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;

b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul în care se desfășoară mitingul sau demonstrația;

c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;

d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfășurării mitingului sau a demonstrației;

e) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARSCoV-2.

RESTRICȚII ȘI NORME DE PREVENIRE LA RATA INCIDENȚĂ / INFECTARE 3-6 LA MIA DE LOCUITORI ȘI PESTE

Este obligatoriu Certificatul Digital Covid (cod QR) pentru accesul în restaurante, cafenele, la spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive.

Pot participa / au acces persoanele care:

✓ sunt vaccinate complet (de minim 10 zile)
✓ au test negativ PCR (în ultimele 72 de ore) sau test rapid certificat (în ultimele 48 ore)
✓au trecut prin boală (au între a 15-a zi și a 180-a zi de la infectare)

Copiii sub 12 ani NU trebuie să aibă un test negativ PCR sau test rapid certificat (emis de un centru de testare acreditat).

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, este permisă în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (până la depășirea incidenței de 6 la mia de locuitori);

– peste 6 la mia de locuitori, este permisă deplasarea în afara locuinței DOAR pentru:

a) persoanele vaccinate (cu certificat de vaccinare sau certificat digital ale UE pentru COVID-19)
b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) persoanele care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e) deplasarea din motive justificate (îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie);

Operatorii economici (magazine) cu activități de comerț/servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private NU se închid la ora 18 (până la depășirea incidenței de 6 la mia de locuitori).
– centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, trebuie să delimiteze zonele de servire (preparate alimentare, băuturi alcoolice/nealcoolice), pentru accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.
Vezi aici toate măsurile – HCNSU nr. 73 din 23.09.2021

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit HG nr. 932/2021 au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale COVID-19 ale UE sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.)

La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
– la exterior (de ex. grădină) cel mult 200 de persoane.
– la interior (de ex. restaurant) cel mult 200 de persoane și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp/persoană.
– în spații închise (de ex. terasă acoperită și delimitată) cel mult 150 de persoane.
– nunțile și botezurile se pot desfășura până la ora 02:00.

Cluburi, baruri, discoteci
– pot funcționa până la ora 2 noaptea (între orele 05 – 02).
– la interior, până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
! Participă doar persoanele care sunt vaccinate complet (de minim 10 zile).

Săli de jocuri
– pot funcționa până la ora 2 noaptea (între orele 05 – 02).
– la interior, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
! Participă doar persoanele care sunt vaccinate complet (de minim 10 zile).
Competiții / evenimente / activități sportive
– la exterior și interior, până la 30% din capacitatea spațiului, purtarea măștii de protecție și minim 1 m între persoane.
– activitățile recreativ – sportive de grup, se pot desfășura în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună (în funcție de rata de incidență locală).

Cinematografe, instituții de spectacole/concerte
– participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție

Evenimente culturale, artistice și de divertisment (spectacole, concerte, festivaluri publice și private etc.)
– la exterior, cu maxim 1000 de persoane, obligatoriu cu mască de protecție.
– la interior, până la 70% din capacitatea spațiului, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.

Cursuri de instruire (workshop-uri, training-uri)
– la interior, cel mult 150 de persoane.
– la exterior, cel mult 200 de persoane.
– conferințe, cu cel mult 150 de persoane la interior.

Toți participanții, obligatoriu cu mască și 2 mp/persoană.

Mitinguri şi demonstrații
– cel mult 100 de persoane.
Toți participanții, obligatoriu cu mască de protecție, dezinfectarea mâinilor, minim 1 m între persoane.

Restaurante, terase și cafenele
– la interior, între orele 05-02, până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

Piscine
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului.

Locuri de joacă pt copii
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului, între orele 05-24.
Săli de fitness
– la interior, până la 50% din capacitatea spațiului, cu asigurarea a minim 7 mp/persoană, dacă rata de incidență este între 4 – 6 (la mia de locuitori).

Unități de învățământ
Dacă rata de incidență până la 6 (la mia de locuitori):
– participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
Dacă rata de incidență peste la 6 (la mia de locuitori):
– participarea zilnică cu prezență fizică în unitățile de învățământ a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și a elevilor din învățământul special, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– participarea zilnică, în sistem on-line, a tuturor elevilor, cu excepția celor din învățământul special.

Restricții unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7.5 la 1.000 de locuitori

1.Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20.00—5.00, cu următoarele excepții:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b)deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c)deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

3.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora;

4.Măsura instituită în localităţile prevăzute la litera G punctul 1 din prezenta hotărâre nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

5.Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

6.Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

7.Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura;

8.Pentru deplasarea la centrele de vaccinare sau cabinete medicale, motivul menționat pe declarația pe proprie răspundere, va fi „deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente”;

9.Operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își vor organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5,00—18,00. Prin excepție, în intervalul orar 18,00—5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

10.Măsurile prevăzute la litera G punctul 9 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori;

11.Prin excepție de la prevederile art. 2 lit.F pct.9, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară;

12.Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness;

13.Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise;

14.Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber;

15.Se interzice organizarea de evenimente private;

16.Se interzice organizarea de mitinguri și demonstrații;

17.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă;

18.Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

19.Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă;

20.Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;

21.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă;

22.În situația în care, pe durata celor 14 zile de valabilitate a măsurilor stabilite prin hotărâri ale CJSU Alba, rata de incidență cumulată la 14 zile scade sub 7 cazuri la 1000 de locuitori, nu se vor mai aplica măsurile prevăzute la pct.1-9, iar durată de valabilitate a celorlalte măsuri, rămâne cea prevăzută inițial, fără a mai fi nevoie de o nouă hotărâre în acest sens.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Zone verzi și dotări moderne, în opt zone din Ocna Mureș

Publicat

în

Primăria Ocna Mureș urmează să implementeze proiectul „Ocna Mureș – Verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – Str. Aleea Independenței, Brazilor, Mălinului”, o inițiativă ambițioasă de regenerare urbană, care vizează îmbunătățirea calității vieții în principalele cartiere ale orașului Ocna Mureș.

Proiectul se concentrează pe revitalizarea a opt zone distincte din oraș, cu accent pe crearea de spații publice atractive, funcționale și accesibile pentru toți locuitorii.

Obiectivele principale ale proiectului includ îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din cartierele vizate, crearea de spații publice multifuncționale și estetice, promovarea incluziunii sociale și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, creșterea suprafeței de spații verzi și îmbunătățirea mediului urban și implementarea de soluții inovatoare și sustenabile în amenajarea urbană.

Principalele intervenții propuse în cadrul proiectului includ în ceea ce privește amenajarea peisagistică plantarea a 95 de arbori noi din specii precum Acer rubrum „October Glory” și Tilia cordata „Lima”, menajarea a 852,82 de metri pătrați cu arbuști și a 648,78 de metri pătrați cu plante perene, crearea de garduri vii din Ligustrum vulgare pentru delimitare vizuală
și semănarea de gazon rezistent la secetă și temperaturi ridicate

În ceea ce privește infrastructura și mobilierul urban se dorește realizarea de alei pietonale din piatră/covor de piatră, cu liant, pentru accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, nstalarea de mobilier urban modern și funcțional (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete), amplasarea de echipamente de joacă adaptate pentru copii cu și fără dizabilități și crearea de zone de socializare sub formă de foișoare/copertine cu vegetație agățătoare

Dotări specifice pe zone:

– ZONA 1 (strada Brazilor, 1.327 de metri pătrați: Ansamblu de joacă pentru copii, panouri pentru expoziții ale elevilor;

– ZONA 2 (strada Brazilor, 1.599 de metri pătrați): Spații de socializare sub formă de foișoare/copertine;

– ZONA 3 (strada Brazilor, 514 metri pătrați): Zonă cu 2 bănci și o masă accesibilă persoanelor cu dizabilități;

– ZONA 4 (strada Brazilor, 1.039 de metri pătrați): Ansambluri de joacă pentru copii, inclusiv echipamente pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 5 (strada Brazilor, 1.170 de metri pătrați) : Echipamente de joacă și mobilier urban adaptat pentru persoane cu dizabilități;

– ZONA 6 (strada Mălinului, 1.106 metri pătrați): Împrejmuire perimetrală pentru siguranță, echipamente de joacă inclusiv pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 7 (strada Mălinului, 1.335 de metri pătrați): Aparate de exerciții fizice, ansambluri de joacă adaptate;

– ZONA 8 (Aleea Independenței, 500 de metri pătrați): Punct de atracție la intrarea în cartier cu mobilier urban și amenajare peisagistică.

Urmează să fie implementat un sistem de iluminat public eficient energetic, cu telegestiune integrată, să fie instalată rețea Wi-Fi publică în toate zonele amenajate, să fie montate camere de supraveghere video pentru siguranța utilizatorilo și să fie realizat un sistem de irigații automatizat pentru întreținerea spațiilor verzi

Spațiile și mobilierul urban vor fi proiecate pentru a fi utilizabile de persoane cu dizabilități. Vor fi instalate panouri informative cu coduri QR pentru acces la informații detaliate și va fi creat un site web accesibil cu informații despre proiect, inclusiv opțiuni de citire a textului și redare audio

Proiectul pune un accent deosebit pe sustenabilitate și inovație, încorporând principiile New European Bauhaus și respectând normele DNSH (Do No Significant Harm). Materialele și tehnologiile utilizate sunt alese pentru a minimiza impactul asupra mediului și a maximiza eficiența energetică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

La mai puțin de doi ani de la inaugurarea complexului balnear „Băile Sărate”, Ocna Mureșul devine stațiune turistică de interes local

Publicat

în

La mai puțin de doi ani de când a fost inaugurat complexul balnear „Băile Sărate” Ocna Mureș, turismul este o ramură tot mai puternică a economiei locale.

De fapt, de la aproape nimic, acum afluxul turiștilor este la cote foarte ridicate, mai cu seamă că au apărut și numeroase afaceri care oferă și cazare, ne referim aici doar la afacerile înregistrate ca atare la primărie.

În prezent, sunt 126 de locuri de cazare în Ocna Mureș, după cum ne-a informat primarul Silviu Vințeler. Astfel, se îndeplinește una dintre condițiile importante pentru ca orașul să obțină statutul de stațiune turistică.

Deocamdată, doar de stațiune turistică de interes local, pentru că pentru statutul de stațiune turistică de interes național este nevoie de peste 500 de locuri de cazare.

Dar, la cum merg lucrurile, la cât de mare este interesul, acest prag va fi trecut într-un timp rezonabil. Primrul Vințeler se așteaptă să primească „atestatul” prin luna martie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Băile Sărate Ocna Mureș, profit net de peste un milion de euro în 2024

Publicat

în

Societatea Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA a înregistrat în 2024 un profit net de 5,2 milioane de lei (aproximativ un milion de euro), față de aproximativ 3 milioane de lei în 2023.

„Intrările la băile sărate sunt pe un trend crescător. Au fost cu 73,5% mai multe în 2024 față de 2023. În total în 2024 au fost 311.796 de intrări, față de 179.769 de intrări în 2023. Important de menționat este că în luna ianuarie 2025 au fost 35.000 de intrări, aproape mai mult decât am avut într-o lună de vară anul trecut, în 2024”, a anunțat primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Noul complex balnear a fost construit din fonduri publice, banii fiind alocați de Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș. Băile Sărate Ocna Mureș și-au deschis porțile în 13 mai 2023.

Povestea a început în 2015, când Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș au hotărât parteneriatul pentru investiție. În 2018 au început lucrările și la sfârșitul anului 2022 au fost finalizate.

Complexul beneficiază de cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru cei care vin la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Autoritățile locale intenționează să extindă investiția și să construiască și un aquaparc.

• Și numărul de spații de cazare, în creștere

O problemă ar fi numărul nu foarte mare de spații de cazare de pe plan local, însă reprezentanții administrației locale afirmă că se fac progrese și la acest capitol.

„În acest moment există ceva mai mult de 120 de locuri de cazare autorizate de Ministerului Turismului. În curând vor fi autorizate și altele. Noi sperăm ca anul acest să trecem de 300 de locuri de czare autorizate de ministerul de resort. Evident, gradul de ocupare vara este de 100%, iar pe timp de iarnă de 50-60%”, a precizat primarul Silviu Vințeler.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures