Rămâi conectat

Administrație

O ţintă precisă în 2015 pentru administraţia locală Ocna Mureş – Proiect de revigorare, pe fonduri europene, a Băilor Sărate, în valoare de 7,5 milioane de euro

Publicat

în

ocna muresPentru prima parte a anului 2015, administraţia locală din Ocna Mureş are în plan finalizarea asfaltării străzilor cuprinse între cartierul Soda şi primărie, lucrare demarată în toamna anului trecut şi intrată în conservare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Anul trecut a demarat modernizarea străzilor 9 Mai, Avram Iancu, Memorandumului, Mihai Viteazu, Şt. O. Iosif, Vadului, Râului şi Digului din localitate. Deocamdată doar prin proiectarea lucrărilor necesare. Achiziţia de proiect a fost una directă, iar valoarea sa a fost estimată la 7249,63 euro, fără TVA. Achiziţia era una necesară pentru întocmirea unui proiect tehnic în baza căruia să se execute lucrări care să permită îmbunătăţirea legăturilor cu străzile adiacente şi să elimine disconfortul produs de degradarea actuală a respectivelor căi de acces, care au denivelări şi gropi. Lucrările au fost aşteptate cu sufletul la gură şi de riverani deoarece, conform motivării proiectului, „până la data prezentei, în anul 2014, nu s-au organizat proceduri de achiziţie pentru produse similare”. Au fost montate indicatoare rutiere pe şase străzi din oraş, pentru fluidizarea circulaţiei autovehiculelor pe artere care au fost supuse unor lucrări de modernizare, respectiv pe Ion Raţiu, Vasile Alecsandri, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu, Brazilor şi Nicolae Iorga.

Tot în anul 2014, în oraşul Ocna Mureş au fost finalizate o serie de lucrări de infrastructură, parte din ele finanţate din fonduri europene. Astfel, proiectul judeţean „Extindere şi reabilitare infrastructură de apă şi apă uzată în judeţul Alba” a avut incluse pentru Ocna Mureş  lucrări de extindere a reţelei de canalizare pe o lungime de 19,751 km, reabilitare a acestei reţele pe o lungime de 6,717 km, conducte de refulare pentru staţiile de pompare în lungime de 3,967 km şi reabilitarea şi instalarea de noi staţii de pompare. În final vor fi 12 noi staţii de repompare apă uzată. Valoarea totală a acestor lucrări a fost de aproximativ 4 milioane de euro, din care 85% fonduri europene, 13% fonduri guvernamentale şi 2% din bugetul local. Pe străzile unde a fost refăcută alimentarea cu apă şi canalizarea se va turna covor asfaltic imediat ce vremea o va putea permite. Sunt vizate străzile: Lungă, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Brazilor, 1 Mai. De asemenea, conex cu proiectul de mai sus, a fost schimbată staţia de epurare a oraşului. Au fost efectuate lucrări de canalizare şi reţea de apă potabilă în Uioara de Sus. Tot în această zonă au fost modernizate parţial căile de acces rutier şi pietonal.
l2015 – an decisiv pentru proiectul Băilor Sărate din Ocna Mureş
Evident că cel mai important proiect de atins pe 2015, proiect de care  depinde toată dezvoltarea ulterioară a zonei – este cel de revigorare a Băilor Sărate din Ocna Mureş. Primăria Ocna Mureş a terminat anul trecut în septembrie studiile de prefezabilitate pentru construirea bazei de tratament. Investiţia pentru Băile Sărate de la Ocna Mureş se ridică la 7,5 milioane de euro. Primarul oraşului, Silviu Vinţeler, spune că această valoare „este peste puterea Consiliului Local Ocna Mureş de a o susţine”, motiv pentru care administraţia locală vrea să acceseze fonduri europene pentru realizarea investiţiei. Primarul Vinţeler preconizează, totuşi, că mai repede de 2016 investiţia nu va începe. „Este un proiect foarte frumos, care include bazine, săli de tratament, pentru că se doreşte îmbinarea agrementului cu tratamentul. Include inclusiv amenajarea unui drum de 1,5 km până la aceste băi. Să sperăm că vom putea finanţa pe următoarea secţiune de fonduri europene”, a spus edilul oraşului Ocna Mureş.
Băile Sărate au fost demolate în 2011, de investitorul care le-a cumpărat. Acestea au fost construite în 1896, prima dată fiind construcţii de lemn, apoi în 2000 au fost făcute din cărămidă. Băile Sărate nu au fost clasificate ca monument istoric, nici de inters local sau naţional, motiv pentru care investitorul privat le-a putut demola.
„Dacă apar ghidurile undeva în septembrie – octombrie, vedem pe ce ghid ne pliem. Studiul de fezabilitate pentru depunerea proiectului se va face în maxim 3 săptămâni. Avem deja toată baza de date, studii geo. În trei săptămâni putem să perfectăm un studiu de fezabilitate, să depunem acest proiect. Dacă vom reuşi să depunem proiectul în 2015, mai repede de 2016 nu putem începe investiţia. Investiţia se va derula pe o perioadă de cel puţin doi ani”, a precizat Silviu Vinţeler.
Nicoleta IDITA -TOMUŢA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Rodica Enache

    11.01.2015 la 11:07

    Asteptam demult reabitarea bailor Ocna-Mures ; am vazut ultima data ce mai ramasese din constructie in anul 2006 ; deja se vedea dezinteresul si incepuse sa arate a jaf si ruina ; mare pacat, concurau ca stil si frumusete cu Carlo Vivary; reconstructia bailor si a bazei de tratament este vitala pentru oras si oamenii lui ; SUCCES !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Zone verzi și dotări moderne, în opt zone din Ocna Mureș

Publicat

în

Primăria Ocna Mureș urmează să implementeze proiectul „Ocna Mureș – Verde. Revitalizarea și creșterea calității și atractivității spațiilor publice situate în principalele cartiere ale orașului – Str. Aleea Independenței, Brazilor, Mălinului”, o inițiativă ambițioasă de regenerare urbană, care vizează îmbunătățirea calității vieții în principalele cartiere ale orașului Ocna Mureș.

Proiectul se concentrează pe revitalizarea a opt zone distincte din oraș, cu accent pe crearea de spații publice atractive, funcționale și accesibile pentru toți locuitorii.

Obiectivele principale ale proiectului includ îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din cartierele vizate, crearea de spații publice multifuncționale și estetice, promovarea incluziunii sociale și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, creșterea suprafeței de spații verzi și îmbunătățirea mediului urban și implementarea de soluții inovatoare și sustenabile în amenajarea urbană.

Principalele intervenții propuse în cadrul proiectului includ în ceea ce privește amenajarea peisagistică plantarea a 95 de arbori noi din specii precum Acer rubrum „October Glory” și Tilia cordata „Lima”, menajarea a 852,82 de metri pătrați cu arbuști și a 648,78 de metri pătrați cu plante perene, crearea de garduri vii din Ligustrum vulgare pentru delimitare vizuală
și semănarea de gazon rezistent la secetă și temperaturi ridicate

În ceea ce privește infrastructura și mobilierul urban se dorește realizarea de alei pietonale din piatră/covor de piatră, cu liant, pentru accesibilitatea persoanelor cu dizabilități, nstalarea de mobilier urban modern și funcțional (bănci, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete), amplasarea de echipamente de joacă adaptate pentru copii cu și fără dizabilități și crearea de zone de socializare sub formă de foișoare/copertine cu vegetație agățătoare

Dotări specifice pe zone:

– ZONA 1 (strada Brazilor, 1.327 de metri pătrați: Ansamblu de joacă pentru copii, panouri pentru expoziții ale elevilor;

– ZONA 2 (strada Brazilor, 1.599 de metri pătrați): Spații de socializare sub formă de foișoare/copertine;

– ZONA 3 (strada Brazilor, 514 metri pătrați): Zonă cu 2 bănci și o masă accesibilă persoanelor cu dizabilități;

– ZONA 4 (strada Brazilor, 1.039 de metri pătrați): Ansambluri de joacă pentru copii, inclusiv echipamente pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 5 (strada Brazilor, 1.170 de metri pătrați) : Echipamente de joacă și mobilier urban adaptat pentru persoane cu dizabilități;

– ZONA 6 (strada Mălinului, 1.106 metri pătrați): Împrejmuire perimetrală pentru siguranță, echipamente de joacă inclusiv pentru copii cu dizabilități;

– ZONA 7 (strada Mălinului, 1.335 de metri pătrați): Aparate de exerciții fizice, ansambluri de joacă adaptate;

– ZONA 8 (Aleea Independenței, 500 de metri pătrați): Punct de atracție la intrarea în cartier cu mobilier urban și amenajare peisagistică.

Urmează să fie implementat un sistem de iluminat public eficient energetic, cu telegestiune integrată, să fie instalată rețea Wi-Fi publică în toate zonele amenajate, să fie montate camere de supraveghere video pentru siguranța utilizatorilo și să fie realizat un sistem de irigații automatizat pentru întreținerea spațiilor verzi

Spațiile și mobilierul urban vor fi proiecate pentru a fi utilizabile de persoane cu dizabilități. Vor fi instalate panouri informative cu coduri QR pentru acces la informații detaliate și va fi creat un site web accesibil cu informații despre proiect, inclusiv opțiuni de citire a textului și redare audio

Proiectul pune un accent deosebit pe sustenabilitate și inovație, încorporând principiile New European Bauhaus și respectând normele DNSH (Do No Significant Harm). Materialele și tehnologiile utilizate sunt alese pentru a minimiza impactul asupra mediului și a maximiza eficiența energetică.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

La mai puțin de doi ani de la inaugurarea complexului balnear „Băile Sărate”, Ocna Mureșul devine stațiune turistică de interes local

Publicat

în

La mai puțin de doi ani de când a fost inaugurat complexul balnear „Băile Sărate” Ocna Mureș, turismul este o ramură tot mai puternică a economiei locale.

De fapt, de la aproape nimic, acum afluxul turiștilor este la cote foarte ridicate, mai cu seamă că au apărut și numeroase afaceri care oferă și cazare, ne referim aici doar la afacerile înregistrate ca atare la primărie.

În prezent, sunt 126 de locuri de cazare în Ocna Mureș, după cum ne-a informat primarul Silviu Vințeler. Astfel, se îndeplinește una dintre condițiile importante pentru ca orașul să obțină statutul de stațiune turistică.

Deocamdată, doar de stațiune turistică de interes local, pentru că pentru statutul de stațiune turistică de interes național este nevoie de peste 500 de locuri de cazare.

Dar, la cum merg lucrurile, la cât de mare este interesul, acest prag va fi trecut într-un timp rezonabil. Primrul Vințeler se așteaptă să primească „atestatul” prin luna martie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Băile Sărate Ocna Mureș, profit net de peste un milion de euro în 2024

Publicat

în

Societatea Baza de tratament și agrement Băile Sărate Ocna Mureș SA a înregistrat în 2024 un profit net de 5,2 milioane de lei (aproximativ un milion de euro), față de aproximativ 3 milioane de lei în 2023.

„Intrările la băile sărate sunt pe un trend crescător. Au fost cu 73,5% mai multe în 2024 față de 2023. În total în 2024 au fost 311.796 de intrări, față de 179.769 de intrări în 2023. Important de menționat este că în luna ianuarie 2025 au fost 35.000 de intrări, aproape mai mult decât am avut într-o lună de vară anul trecut, în 2024”, a anunțat primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Noul complex balnear a fost construit din fonduri publice, banii fiind alocați de Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș. Băile Sărate Ocna Mureș și-au deschis porțile în 13 mai 2023.

Povestea a început în 2015, când Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Ocna Mureș au hotărât parteneriatul pentru investiție. În 2018 au început lucrările și la sfârșitul anului 2022 au fost finalizate.

Complexul beneficiază de cabinete medicale şi de vestiare pentru medici şi asistente. Pentru cei care vin la tratament există şi cameră cu băi galvanice, împachetări cu parafină şi cu nămol. Autoritățile locale intenționează să extindă investiția și să construiască și un aquaparc.

• Și numărul de spații de cazare, în creștere

O problemă ar fi numărul nu foarte mare de spații de cazare de pe plan local, însă reprezentanții administrației locale afirmă că se fac progrese și la acest capitol.

„În acest moment există ceva mai mult de 120 de locuri de cazare autorizate de Ministerului Turismului. În curând vor fi autorizate și altele. Noi sperăm ca anul acest să trecem de 300 de locuri de czare autorizate de ministerul de resort. Evident, gradul de ocupare vara este de 100%, iar pe timp de iarnă de 50-60%”, a precizat primarul Silviu Vințeler.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures