Politică
Marius Artur Jurcă anunță intenția sa de a candida pentru funcția de primar al orașului Ocna Mureș, din partea Partidului PLUS, condus la nivel național de Dacian Cioloș și în Județul Alba de Mihail David
PLUS (Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate) este un partid politic nou, condus de fostul Prim Ministru Dacian Cioloș. PLUS a adus la un loc oameni, care cred într-un proiect ce pare curajos prin simplitatea lui.
PLUS reprezintă o forță, iar în Județul Alba avem o organizație puternică. Colegul nostru, Mihail David, este președintele Filialei Județene PLUS Alba, împreună cu un Birou Județean format din 8 persoane. La nivel județean PLUS are și o organizație de tineret, numită Generația PLUS Alba, condusă de un birou format din 4 membri, îndrumați de un președinte, Alexandra Burz.
De profesie economist, Marius Artur Jurcă este absolvent al facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Pregătirea sa profesională este completată de cariera sa din domeniu, activând de13 ani în calitate de director național de vânzări pentru mai multe companii naționale. Totodată, de anul trecut acesta este și coordonatorul Comunității Locale a Partidului PLUS din Ocna Mureș.
Deși suntem la 30 de ani de la Revoluție, în societatea noastră, există mari dezechilibre între libertatea individului și dreptatea lui, care sunt surse ale dezvoltării și ale creativității. Îngrădirea libertăților, trebuie să înceteze în instituțiile statului, care parcă refuză calea ușoară spre progres și transparență, sunt adepte în continuare a practicilor corupte, ascunse, netransparente. Practic, în România secolului 21, drepturile și libertățile sunt încă considerate „un lux”, fie din motive de discriminări, prejudecăți învechite, sărăcie, fie prin marginalizare din cauza lipsirii de cele mai elementare servicii de educație și sănătate.
Trebuie pus accentul de îndată pe o reformă reală și onestă a învățământului, axată pe nevoile curente și stricte ale copilului și de asemenea o reformă curată a sănătății, cu programe pentru accesul tuturor cetățenilor la controale periodiceobligatorii. Politicile oneste trebuie să-și facă loc în societatea noastră, pentru ca oamenii să nu mai găsească ca primă opțiune, părăsirea țării și realizarea profesională pe alte meleaguri.
Pe plan local, o să fiu un militant activ pentru a deveni publice și transparente toate deciziile care se iau în Consiliul Local. Propun conceptul de bugetare participativă, cu consultarea populației și prin votarea de către cetățeni, a proiectelor importante pentru comunitate.Și nu în ultimul rând, susțin nevoia de a se construi locuințe sociale.
Motivația aderării la Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate a domnului Jurcă Artur poate fi evidențiată cel mai bine prin propriile sale cuvinte: ,,Am decis să mă alătur echipei PLUS, deoarece aici am găsit oameni cu care împărtășesc aceleași principii și dorința de a reclădi România de mâine, o Românie curată, prosperă și modernă. Cred în competență și cred că împreună putem face o țară mai bună pentru copii noștri, o țară fără politicieni corupți și compromisuri. Cred că avem toate ingredientele necesare pentru o „țară ca afară” trebuie doar să ne dorim să schimbăm lucrurile și am încredere că vom reuși”
Pentru înscrierea în PLUS, te invităm să completezi online adeziunea la www.ro.plus/adeziune. De asemenea, ne poți vizita și la sediul PLUS Alba, în Alba Iulia, pe str. Trandafirilor, nr.16, în fiecare zi de joi, începând cu ora 19.00.
Reconstruim România cu Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și întreaga echipă a Partidului PLUS!
Politică
PNL a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Ocna Mureș
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PNL a obținut cele mai multe voturi în orașul Ocna Mureș, podiumul fiind completat de PSD și AUR.
Rezultatele finale pentru orașul Ocna Mureș, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 23,41%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 19,84%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 13,89%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10,80%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 9,66%
Camera Deputaților:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 24,08%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 16,61%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 14,19%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,63%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 8,70%
Politică
(P) Reluarea producției de sare la Ocna Mureș – prioritate a noului PSD Alba în Parlamentul României
Reluarea producției de sare la Ocna Mureș reprezintă o prioritate a noului PSD Alba în Parlamentul României. Producția de sare va fi reluată în urma unei investiții de 13 milioane de euro. Această activitate va crea zeci de locuri de muncă și va reprezenta o producție de aproape 30.000 de tone de sare pe an.
Acest proiect a fost discutat, recent, de către consilierul Corneliu Mureșan, candidat pe lista PSD Alba la Senatul României, într-o discuție cu directorul general Salrom, Constantin Dan Dobrea. Astfel, Salrom a stabilit deja un plan de rentabilizare a sucursalei din Ocna Mureș pentru reluarea producției prin utilizarea saramurii ca materie primă într-o instalație modulară de obținere a sării cristalizate.
Investiția este sprijinită și de către ministrul social-democrat al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu OPREA.
„Ocna Mureș are o tradiție în producția sării și această activitate trebuie revitalizată deoarece are, atât un impact economic în comunitate, dar rezolvă și problemele de mediu generate de lacurile sărate din zona localității, a căror apă cu un conținut ridicat în cloruri ajunge în Râul Mureș. Sunt necesare investiții pentru repunerea în exploatare a unei sonde, pentru achiziționarea unei instalații de recristalizare de ultima generație și a unor linii complet automatizate de ambalare a produselor de sare recristalizată în cutii și în pungi. De asemenea, energia electrică necesară va fi produsă cu un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 1 MW. Acestea sunt fapte social democrate și au ca scop dezvoltarea comunităților monoindustriale din județul Alba, afectate de desființarea unor combinate sau fabrici”, a spus Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și consilier județean.
Reluarea producției de sare de la Ocna Mureș face parte din planul propus de PSD pentru revitalizarea producției românești prin care se dorește reindustrializarea și retehnologizarea unor companii românești de stat astfel încât să producem în țară tot ce este esențial pentru economia românească.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.ocnamuresinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017.
Politică
Rezultatele finale ale Alegerilor Locale din 9 iunie 2024, pentru orașul Ocna Mureș
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, în această după-amiază, rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate duminică, 9 iunie 2024, în orașul Ocna Mureș.
Numărul de alegători care s-au prezentat la urne:
Total alegatori înscrişi în liste | 11381 |
Total alegatori prezenţi la urne | 5180 |
Prezenta | 45,51 % |
Total voturi valabil exprimate | 4984 |
Total voturi nule | 196 |
Coeficient electoral | 293 |
Rezultatele votului pentru funcția de primar al orașului Ocna Mureș:
Candidat | Partid | Voturi | Procent |
---|---|---|---|
VINŢELER SILVIU
|
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
|
3.149
|
62,69 %
|
SANISLAV MARIA
|
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
|
1.602
|
31,89 %
|
DAMIAN LIVIU-RAREŞ
|
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
|
272
|
5,41 %
|
TOTAL
|
–
|
5.023
|
100%
|
Rezultatele votului pentru Consiliul Local al orașului Ocna Mureș:
Candidat | Voturi | Procent | Mandate faza 1 | Mandate faza 2 | Mandate g8 | Mandate total |
---|---|---|---|---|---|---|
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
|
2.313
|
46,40 %
|
7
|
1
|
0
|
8
|
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
|
1.261
|
25,30 %
|
4
|
0
|
0
|
4
|
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
|
750
|
15,04 %
|
2
|
1
|
0
|
3
|
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
|
410
|
8,22 %
|
1
|
0
|
0
|
1
|
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
|
250
|
5,01 %
|
0
|
0
|
1
|
1
|
TOTAL
|
4.984
|
100%
|
14
|
2
|
1
|
17
|
-
Mondenacum 10 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro