Rămâi conectat

Administrație

Licitație de peste 5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a spitalului orășenesc din Ocna Mureș

Publicat

în

Spitalul orășenesc din Ocna Mureș se va putea bucura în curând de o nouă „față”, ca parte a unui proiect de creștere a eficienței energetice a clădirii.

Astfel, potrivit licitației, care a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), investiția de peste cinci milioane de lei își propune următoarele obiective:

1.Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii

-izolarea termică a fațadelor-parte opacă, a fațadei-parte vitrată

-termo-hidroizolarea acoperișului de tip terasă;

-izolarea termică a pereților de la subsol pe fața interioară

2.Lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/sistemului de furnizare a apei de consum -înlocuirea cazanului din centrala termică proprie, corpurilor de încălzire cu radiatoare, instalației de distribuție a agentului termic pt. încălzire, instalației de distribuție a agentului termic pt. apa de consum

3.Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei și/sau termice pt. consum propriu

-instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei

4. Lucrări de reabilitare/modernizare a instalației de iluminat în clădiri

-reabilitarea instalației de iluminat

-înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incandescente

5. Reparația acoperișului de tip terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice la nivelul terasei

6. Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa clădirii, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenție

7. Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție

8. Repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura clădirii

9. Crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pt. persoane cu dizabilități

-realizarea unei rampe de acces în clădire

-realizarea unui grup sanitar destinat persoanelor cu dizabilități

10.Procurarea și montarea lifturilor în cadrul unei clădiri prevăzute pt. proiectare cu lifturi

11. Lucrări specifice necesare obținerii avizului ISU

-instalații de detectare, semnalizare și avertizare incendiu;

-refacere instalație existentă de hidranți interiori (în afară de etajul 1);

12. Reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate

13. Lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre)

14. Lucrări de modernizare a instalației de paratrăznet.
Lucrările propuse a se realiza în vederea creșterii eficienței energetice sunt:

Construcții:

-Izolarea termică a părții opace a fațadelor: montarea de sisteme compozite de izolarea termică a fațadelor, parte opacă cu o grosime a termoizolației de 20 cm;

-Izolarea termică a fațadei-parte vitrată: înlocuirea tâmplăriei exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă;

-Termoizolare planșeu peste ultimul nivel la partea superioară cu sistem compozit de 25 cm; -Izolarea termică a pereților de la subsol pe fața interioară cu un sistem termoizolant realizat din plăci minerale cu o grosime de 10 cm;

-Instalații:

-încălzire: înlocuirea cazanului din centrala termică proprie cu cazane în condensație cu funcționare pe gaze naturale combustibile; înlocuirea corpurilor de încălzit cu radiatoare din fontă, dotate cu robinet retur, aerisitor, robinet de golire și robinet colțar reglaj tur cu cap termostatic; înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru încălzire; înlocuirea instalației de distribuție a agentului termic pentru apă caldă de consum;

-reabilitarea instalației de iluminat; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente și incadescente cu corpuri de iluminat de tip LED, cu eficiență energetică ridicată și durata mare de viață.

Se propune instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenționale și a emisiilor de gaze cu efect de seră și anume: instalarea unei centrale pe biomasă sub formă de peleți cu puterea minima de 55 Kw și 22 de captatoare solare termice.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic va fi construit lângă baza de tratament din Ocna Mureș

Publicat

în

Administrația județeană și cea din Ocna Mureș vor realiza în comun o nouă investiție, după Băile Sărate, prin care va fi amenajat un parc de relaxare și agrement cu specific acvatic.

Recent, a fost aprobat Acordul de asociere încheiat între UAT – Orașul Ocna Mureș, prin Consiliul local al orașului Ocna Mureș, şi UAT – Județul Alba, prin Consiliul Judeţean Alba, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții.

„Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș, pe o suprafață de 5 ha, și construirea unui parc de relaxare și agrement cu specific acvatic”. Acordul de asociere se încheie pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii prin act adițional.

Realizarea propriu-zisă a investiției se face pe un teren situat în Ocna Mureș, str. Fabricii nr. 11. Valoarea investiției va fi stabilită prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către ambele părți asociate.

La finalizarea lucrărilor, judeţul Alba şi oraşul Ocna Mureş vor dobândi dreptul de proprietate în cotă de ½ în devălmăşie asupra obiectivului.

„Pentru realizarea obiectivului de interes comun «Stațiune balneoclimaterică Ocna Mureş» a fost stabilită ca și componentă principală realizarea în comun a investiției «Amenajare bază de tratament și agrement în oraşul Ocna Mureș», investiție realizată în proporție de 100%, iar exploatarea investiției se realizează la data prezentei, în principal (partea managerială și partea de agrement) de către societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A., având ca acționari pe cei doi investitori – Orașul Ocna Mureș și Județul Alba, precum și de către societatea Medical Băile Sărate Ocna Mureș S.R.L. (partea medicală), societate al cărei asociat unic este societatea Baza de Tratament și Agrement Băile Sărate Ocna Mureș S.A.

Din datele statistice oferite de administratorul investiției, rezultă că aceasta este asaltată de turiști din toate colțurile țării și nu numai, astfel că pe perioada de funcționare de la deschidere – 13 mai 2023 și până în 25 iulie 2024 – media zilnică a beneficiarilor a depășit cu mult capacitatea maximă preconizată a bazei, ajungând uneori la peste 2.000 de persoane zilnic (pe timpul verii) și, uneori, la peste 700 de persoane zilnic în anotimpul rece, ceea ce impune identificarea unei soluții de decongestionare a bazei de tratament și agrement concomitent cu dezvoltarea și extinderea investiției inițiale, sens în care a fost identificat și achiziționat, de către Orașul Ocna Mureș, un teren în suprafață de 5 ha, situat limitrof bazei de tratament și pe care se intenționează dezvoltarea investiției «Refacerea, amenajarea și punerea în valoare a malului stâng al râului Mureș» în zona Bazei de tratament și agrement Ocna Mureș, pe o suprafață de 5 hectare, și construirea unui parc de relaxare și agrement”, se arată în referatul întocmit de către specialiștii CJ Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Investiție de peste 1 milion de lei în dotarea școlilor și liceelor din Ocna Mureș cu echipamente digitale și software

Publicat

în

Administrația orașului Ocna Mureș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziția de echipamente digitale și sofware, în cadrul proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”.

Potrivit documentației, investiția este necesară pentru creștere performanțelor școlare și dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Unitățile de învățământ care se dotează sunt situate administrativ pe raza UAT Oraşul Ocna Mureş

1) Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
2) Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” Ocna Mureș;
3) Liceul Tehnologic Ocna Mureș.

Valoarea totală estimată a proiectului, fără TVA, este de 1.463.464,90 lei.

Lot 1 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial, liceal, unități conexe, dotate cu echipamente

Se vor achiziționa

– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile

Lot 2 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea laboratoarelor de științe din unități de învățământ preuniversitar

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile (
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 3 – ECHIPAMENT DIGITAL–TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ IPT AMBALAJ DIN MATERIAL

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 4 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea atelierelor de practică/unitate de învătământ IPT

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 5 – Softuri pentru dotarea atelierelor de practică / unitate de învătământ IPT din rețeaua IPT

– Pachete software si sisteme informatice


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Baza de Tratament și Agrement Ocna Mureș se extinde cu un Aquapark

Publicat

în

Consiliul Județean Alba în parteneriat cu orașul Ocna Mureș lansează o nouă investiție: un Aquapark ce va aduce un plus de atractivitate orașului și bazei de tratament și agrement existente, oferindu-le vizitatorilor noi oportunități de recreere și relaxare.

Acest proiect presupune refuncționalizarea unei suprafețe de circa 5 ha., pe malul stâng al râului Mureș, în imediata vecinătate a Băilor Sărate de la Ocna Mureș. Se vor construi 4 bazine de interior, jacuzzi, bazin de imersie și 2 tobogane interioare, precum și 5 bazine exterioare. De asemenea, se va amenaja o zonă de agrement și camping cu unități de cazare de  tip cort și rulote „glamping”, ce va include și o clădire de deservire, cu dușuri, toalete și chicinetă. Pe lângă clădirea principală, cu funcțiune mixtă, de agrement, alimentație publică și administrativă, se va mai construi o clădire cu bar, grupuri sanitare și zonă de dușuri care să deservească zona de agrement, precum și locuri de joacă pentru copii, la exterior. Vor fi amenajate spații verzi și 403 locuri de parcare, din care 30 rezervate pentru persoane cu dizabilități .

„Băile Sărate de la Ocana Mureș au devenit un punct de atracție național, interesul vizitatorilor depășind așteptările noastre. Mai ales în lunile de vară peste 2.000 de persoane au vizitat aceste băi în fiecare zi, în timp ce în lunile reci au fost peste 700 de vizitatori pe zi. Tocmai aceste cifre ne-au arătat că este loc pentru dezvoltare. Prin realizarea acestui Aquapark vom diversifica oferta turistică și de agrement, vom îmbunătăți oferta de servicii balneare și medicale și totodată vom menține ridicat interesul turiștilor pentru această zonă.

Este o investiție care reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea economică și socială a acestei zone, contribuind, totodată, la dezvoltarea serviciilor de relaxare și îngrijire a sănătății și la atractivitatea turistică generală a județului Alba.

În ședința Consiliului Județean Alba din 17 octombrie am făcut primul pas pentru realizarea acestui proiect, aprobând asocierea dintre Consiliul Județean și Primăria Ocna Mureș.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures