Actualitate
Ipoteze privind efectele cometei ISON asupra Pământului | Ocnamuresinfo.ro
*Cum ar putea Cometa ISON să ne afecteze | ocnamuresinfo.ro
*La sfârşitul anului vom putea asista la un adevărat spectacol ceresc oferit de cometa ISON
* Teoria conspiraţiei?! Ruşii au descoperit cometa anul trecut,iar americanii se pregătesc anul acesta de Apocalipsă!
Cometa ISON, descoperită de astronomi ruşi în luna septembrie a anului 2012, dă fiori reci astronomilor din întreaga lume. Se vehiculează faptul că la sfârşitul anului 2013, cometa se va apropia foarte mult de Soare şi că ar putea lovi Terra!!!
În această perioadă, cometa ISON este unul dintre cele mai dezbătute subiecte astronomice. Pentru cercetători aceasta este foarte interesantă din punct de vedere al studiului, trecând prin sistemul nostru solar, în timp ce pentru cei care cred în teoriile fataliste, această cometă va aduce cu sine sfârșitul lumii.
„Potrivit studiilor realizate de NASA, cometa ISON, numită și “cometa secolului” va ajunge toamna aceasta, pe 28 noiembrie, foarte aproape de soare, ceea ce o va face extrem de strălucitoare, iar dacă va “supraviețui” apropierii de astrul nostru luminos, atunci pe data de 26 decembrie va ajunge la cea mai mică distanță de Pământ, scrie ziua news.
Primele studii ale orbitei cometei prevăd că va atinge periheliul (punctul cel mai apropiat de Soare) la 28 noiembrie 2013, la o distanţă de aproximativ 1.800.000 km de centrul Soarelui. Raza Soarelui fiind de 700.000 km, acest lucru semnifică faptul că această cometă va trece la aproximativ 1.100.000 km de suprafaţa Soarelui. Orbita sa aproape parabolică sugerează faptul că ar fi putut ieşi direct din Norul lui Oort şi că nu a intrat niciodată în Sistemul Solar Intern.
Cometa este înconjurată de un halou de gaz, format în urma evaporării gheţii de pe suprafaţa sa, şi are o luminozitate mare. Cu cât se apropie mai mult de Soare, cu atât cometa străluceşte mai tare, deoarece la temperaturi ridicate gheaţa se topeşte mai rapid. Cometa ISON are o structură tipică, fiind alcătuită din praf cosmic şi resturi în amestec cu gheaţa, cu un nucleu solid.
Teoria conspiraţiei spune că, pe 28 noiembrie, sub influenţa Soarelui, ISON s-ar putea sparge în bucăti mai mici, ale căror traiectorii imprevizibile ar putea lovi şi Terra, iar America de Nord şi Sud vor fi paralizate datorită EMP Pulse (impuls electromagnetic de joasă frecvență cu o durată scrută însă de putere foarte mare) emis de către Soare în urma impactului.
„Într-o dezbatere televizată, Janet Napolitano, Secretar al Securității Interne din Statele Unite a confirmat că situația planetei este la limită și că, cel mai probabil, va avea loc o furtună electromagnetică de proporții care ar putea paraliza Statele Unite și probabil chiar întreg globul.
“Un Cyber 9/11 (prin acest termen se face aluzie la tragedia de la World Trade Center, însă la nivel cibernetic) s-ar putea întâmpla oricând. Ar putea lua multe forme, însă o să vă dau un exemplu care îmi vine acum în minte: ce se întâmplă când se opreşte electricitatea? Am văzut asta în timpul uraganului Sandy şi am văzut că are impact în toate: nu vom mai avea căldura în case, nu vom mai putea pune benzină la pompă, nu vom mai avea lumină noaptea. Dacă ne uităm la infrastructura statului nostru, acolo unde este ea vulnerabilă, vom vedea că punctul slab este reţeaua cibernetică a lumii în care trăim. O formă a Apocalipsei este iminentă și e o chestiune de timp, acesta fiind și motivul pentru care FEMA adună alimente și se pregătește pentru un dezastru de proporții”, a declarat Janet Napolitano, potrivit ziuanews.
Dacă nu se va sparge, în februarie anul viitor ISON va fi atât de aproape de Pământ, încât coada ei va mătura Terra, ceea ce va duce la un nor de praf în straturile superioare ale atmosferei şi va împiedica pentru câteva ore/zile pătrunderea radiaţiei ultraviolete de la Soare, astfel, implicit, va duce la scăderea temperaturii pe suprafaţa scoarţei terestre.
“Pentru planeta noastră, pericolele sunt de două feluri.În primul rând, dezintegrarea acestei comete ar putea fi periculoasă pentru Pământ în sensul în care Terra ar putea să-și intersecteze traiectoria sa evolutivă cu traiectoria de dispersie a resturilor cometei. Este un risc nu atât de mare… depinde în câte bucăți se dezintegrează, a zis Laurențiu Primo la Meritocrația, potrivit dc.news.ro.
De asemenea, acesta întăreşte ideea secretarului Securității Interne din Statele Unite: “În al doilea rând, un impact între o cometă și Soare are repercusiuni de natură electromagnetică. Va avea loc un impuls electromagnetic chiar înainte de ciocnire. Pentru sănătatea noastră, nu înseamnă foarte mult, dar pentru tehnologie va fi ceva devastator. Imaginați-vă ce ar fi lumea noastră fară telefon, laptop sau alte astfel de produse”, spune acesta.
Potrivit ultimelor fotografii realizate de telescopul Hubble, cercetătorii au constat că ISON, care își trage numele de la telescopul cu ajutorul căruia a fost descoperită: International Scientific Optical Network, este o cometă mică, diametrul capului fiind de doar 6,5 kilometri.
Cometa ar fi vizibilă cu ochiul liber, cu oarecare dificultate, încă de la începutul acestei luni, noiembrie. La începutul lunii decembrie va avea loc marele spectacol ceresc la care vom asista cu toții. Pe 26 decembrie cometa se va apropia cel mai mult de Terra, aflându-se la o distanță de 64 de milioane de kilometri.
Actualitate
Cei care au ales să-și petreacă REVELIONUL 2025 la Băile Sărate Ocna Mureș au avut parte de o experiență inedită
Cei care au ales să sărbătorească Revelionul 2025 la Băile Ocna Mureș au avut parte, la trecerea dintre ani, de o petrecere inedită, la care costumul elegant, sobru sau rochia tradițională au fost schimbate cu un costum de baie lejer pentru a se putea bucura de apa din piscinele complexului balenar.
Un Revelion la băi, într-o atmosferă relaxată, cu siguranță, a fost o experiență de neuitat pentru participanți, de care își vor aminti cu plăcere mulți ani de acum încolo. Petrecerea a fost animată de muzica retro, dar de calitate, a anilor ’80-90, sute de petrecăreți mișcându-se în ritmurile muzicii.
Probabil deliciul petrecerii a reprezentat-o tunul cu spumă, petrecăreții lăsând ringul de dans pentru bălăceala în piscinele interioare, cu apă încălzită ale complexului balnear.
Seara nu a fost lipsită de surprize: oglinda magică cu multe accesori atipice a fost folosită pentru a realiza fotografii, tombola organizată de către Cocktail Bar, iar un moment neașteptat a fost interepretarea artistică, la saxofon, a uneia dintre angajatele societății care administrează băile.
La trecerea dintre ani nu au lipsit focurile de artificii spectaculoase, petrecăreții care au dorit să le vadă mai bine fiind nevoiți să părăseacă, pentru scurt timp, căldura apei pentru a le putea urmări.
Distracția a început la ora 20:00 și s-a încheiat dimineață, când a pleact ultimul client, iar costul Revelionului a fost de 450 de lei de persoană. Pentru a nu fi înghesuială și pentru a respecta numărul de șezlonguri evenimentul de la Băile sărate Ocna Mureș a fost organizat numai pentru 350 de persoane, deși solicitările au fost cu mult mai numeroase, peste 100 de cereri fiind imposibil de onorat.
Un Revelion la Băile de la Ocna Mureș a fost o experiență inedită, o amintire frumoasă pentru participanți!
Actualitate
Minor de 17 ani din Ocna Mureș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea un autoturism fără a avea permis
Miercuri, 1 ianuarie 2025, în jurul orei 01.25, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza orașului Ocna Mureș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 17 ani, din orașul Ocna Mureș.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Un ocnamureșan, pasionat de detectorism, a descoperit 44 de monede din argint vechi de peste 800 de ani
Un bărbat din Ocna Mureș, pasionat de detectorism, a realizat o nouă descoperire importantă. Csaba Kolosvari, de profesie IT-ist, a găsit, în zona comunei Fărău, un număr de 44 de monede din argint vechi de peste 800 de ani.
„Monedele sunt din perioada regelui Béla al IV-lea (n. 29 noiembrie 1206, Transilvania, Regatul Ungariei – d. 3 mai 1270, Buda, Regatul Ungariei), aparținând Dinastiei Arpadiene. A fost rege al Ungariei și al Croației (în uniune personală) între 1235 și 1270. Sunt foarte rare în zona noastră, deși suntem în Transilvania. Se cunosc descoperiri sporadice de 2-3 bucăți, nicidecum de câteva zeci în același loc. Subțiri și fragile, unele s-au păstrat bine, altele sunt destul de uzate.
Locul sper că va fi cercetat cu atenție de arheologi pentru că sigur acolo mai sunt monede. Doar că fiind foarte subțiri și micuțe, detectoarele noastre nu le sesizează. Le-am găsit pe o zonă destul de întinsă și la adâncime mică. Cel mai probabil, au fost pierdute într-o pungă și până să intre în pământ, asemenea unor frunze, au fost purtate de vânt, ploi și animale la distanțe de câțiva metri de locul unde au căzut”, spune detectoristul din Ocna Mureș. Recent, acesta a descoperit inele medievale, unul din aur și celălalt din argint, cu o vechime de peste 400 de ani, datate din jurul anilor 1600. Au fost scoase la suprafață, în luna octombrie 2024, alături de câteva monede, într-o pădure din județul Mureș, de la baza unui copac.
„Tot ce trebuie e să ai răbdare, să asculți sunetele și să verifici de două ori zona dacă ți se pare că e cu potențial. În pădure las deoparte gândurile de zi cu zi și mă contopesc cu natura atât de frumoasă care ne înconjoară, ascult pădurea și mă gândesc strămoșii noștri pe unde au călătorit, ce puteau ei să facă în pădurea respectivă. Pentru că azi nu vezi picior de om în păduri, uneori vânători, sau 2-3 bărbați care mai duc jos în sat lemne. Pe vremuri călătoreau mereu prin păduri, poposeau și înnoptau, găsim frecvent urmele trecerii lor (amnare, un cuțit de tăiat bucate, bănuți, catarame, nasturi, etc.).
Asemenea vânătorilor sau pescarilor, noi cu detectoarele de metale ieșim să ne relaxăm. Sunt zile în care venim acasă cu o cheie de 17, bile de rulment, chei doze, alice, sârme. Dar sunt zile când dăm peste povești de demult. De sute sau mii de ani. Și noi le readucem la viață. Sper din tot sufletul să îmi văd descoperirile în muzeu. Sper din suflet să fie muzeu și la Ocna Mureș, să vadă tinerii ce istorie bogată are țara asta”, a completat Csaba Kolosvari. Acesta a mai descoperit în ultimii 2 ani, printre altele, o sabie romană (gladius), un depozit de bronzuri vechi de 3.000 de ani, un tezaur format din 800 de monede romane, un alt tezaur format din peste 100 de monede romane și o diplomă militară romană, obiect, de asemenea, foarte rar. Toate acestea sunt la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.
Tot în 2022, Csaba a scos la suprafață și cele două depozite de monede romane. Unul este format din 109 monede din argint, vechi de 2.000 de ani, descoperite pe teritoriul comunei Noșlac din județul Alba, iar al doilea are peste 800 de denari romani, aflați într-un vas, pe un teren agricol din zona orașului Ocna Mureș. Depozitul de bronzuri a fost găsit în martie 2023, în zona comunei Hopârta și este format din 20 de celturi, 14 turte şi resturi de turnare, 3 vârfuri de lance, două seceri, o brăţară fragmentară, un ciocan fragmentar şi două fragmente din bronz, toate cu o vechime de peste 3.000 de ani, din epoca târzie a bronzului, undeva în jurul anului 1200 î. Chr.
Detectorul lui Csaba Kolozsvari a mai identificat multe alte obiecte de patrimoniu, printre care fibule romane, monede medievale și vârfuri de săgeți din bronz, vechi, de asemenea, de mii de ani.
-
Mondenacum 10 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 11 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 9 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 8 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 5 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | ocnamuresinfo.ro