Actualitate
Inițiativă ADR Centru: cetățenii Regiunii Centru, în contact direct cu uniunea europeană!
Începând cu 1 ianuarie 2013, ADR Centru a lansat prin intermediul unui nou proiect, un centru regional de informare privind activitățile Uniunii Europene, strategiile și programele sale. Centrul Europe Direct Regiunea Centru va fi deschis și pus la dispoziția cetățenilor timp de cinci ani, respectiv pe perioada 2013-2017.
Începând cu acest an, în regiune vor fi desfășurate activități de informare și comunicare care vor implica activ cetățenii în dezbaterea problemelor europene. Experții ADR Centru vor organiza o serie de evenimente și concursuri, vor pune la dispoziție o bibliotecă cu publicații ale Uniunii și vor răspunde întrebărilor despre Uniune și programele sale, adresate direct, telefonic sau online de către cetățeni.
Timp de cinci ani, experții din cadrul ADR Centru vor contribui la îmbunătăţirea nivelului de informare al locuitorilor din Regiunea Centru în ceea ce priveşte drepturile lor, legislaţia europeană, programele de finanţare și activităţile instituţiilor europene.
Dacă aveți întrebări, puteți contacta reprezentanții ADR Centru la tel 0358/403121, puteți transmite e-mail la europedirect@adrcentru.ro, sau puteți să le adresați direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12.
”Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru urmăreşte ca, pentru perioada 2013-2017, să fie un pol de informare la nivel regional pentru cei 2,5 milioane de cetăţeni din Regiunea Centru în ceea ce priveşte acţiunile şi priorităţile Uniunii Europene. ADR Centru completează prin acest proiect lista serviciilor pe care le oferă cetățenilor din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. Începând cu acest an, pe lângă gestionarea proiectelor cu fonduri nerambursabile, susținem dezvoltarea regiunii și prin crearea acestui centru de informare regional. Centrul Europe Direct Regiunea Centru este un proiect de comunicare care va aduce mai aproape Uniunea Europeană de cetățeni, care pune la dispoziția cetățenilor informații și le dă posibilitatea de a se implica și de a contribui activ la politicile europene. Este necesar să ne cunoaștem drepturile, în calitate de cetățeni europeni, pentru a le putea exercita sau a le putea revendica”, a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a participat în luna septembrie 2012 la cererea de propuneri organizată de Comisia Europeană pentru selectarea structurilor gazdă pentru centrele de informare ale Reţelei Europe Direct în perioada 2013-2017. Ca urmare a selectării propunerii înaintate, Comisia Europeană şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru au încheiat în 12 decembrie 2012 Acordul-cadru pentru funcţionarea în perioada 2013-2017 a Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru la Alba Iulia, în cadrul sediului ADR Centru. Toate activităţile Centrului Europe Direct Regiunea Centru sunt complementare celor desfăşurate în prezent de către ADR Centru şi vor întregi gama de informaţii transmise şi de evenimente realizate de către Agenţie, susţinând-o în scopul său de a promova instrumentele de finanţare europene, de a obţine un feedback necesar pentru a genera un comportament activ şi de a implica cetăţenii în politicile Uniunii Europene.

Actualitate
Bărbat de 41 de ani din Ocna Mureș, cu mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Gherla
Miercuri, 16 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au depistat și reținut un bărbat de 41 de ani, din orașul Ocna Mureș, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis la data de 16 aprilie 2025, de către Tribunalul Cluj.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 16 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de monede sau alte valori străine falsificate și înșelăciune.
Acesta a fost depus în penitenciarul Gherla, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Ocnamureșan de 33 de ani, dat în urmărire de către autoritățile judiciare din Germania, reținut de polițiști
Joi, 10 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din Ocna Mureș au depistat, pe raza orașului Ocna Mureș, un bărbat, de 33 de ani, din Ocna Mureș, posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Actualitate
Percheziții la domiciliul unui bărbat din Ocna Mureș care vindea tigarete de contrabandă
La data de 7 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza orașului Ocna Mureș, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-martie 2025, un bărbat de 68 de ani, din orașul Ocna Mureș, ar fi achiziționat țigarete fără marcaj fiscal, pe care le-ar fi depozitat la adresa de domiciliu, din Ocna Mureș, după care le-ar fi comercializat.
În urma perchezițiilor domiciliare, la locuința bărbatului și la imobilele utilizate de către acesta, pe raza orașului Ocna Mureș, au fost descoperite și ridicate 1.800 de țigarete nemarcate fiscal, 10 telefoane, precum și înscrisuri.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Cercetările sunt continuate.
- Din Județacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica| ocnamuresinfo.ro