Rămâi conectat

Administrație

Ieri, 19 ianuarie 2023, a fost semnat procesul verbal de recepție, care atestă finalizarea lucrărilor la Baza de Tratament și Agrement din Ocna Mureș

Publicat

în

Baza de Tratament și Agrement de la Ocna Mureș, construită de la zero după o investiție de aproape 8 milioane de euro, este tot mai aproape de inaugurare. Autoritățile au finalizat recepția obiectivului.

Joi, 19 ianuarie 2022, a fost semnat procesul verbal de recepție, care atestă finalizarea lucrărilor. În perioada imediat următoare, Consiliul Local Ocna Mureș și Consiliul Județean Alba, cei doi finanțatori ai investiției, vor emite hotărâri prin care vor preda baza de tratament către societatea nou constituită, care are drept acționari egali cele două instituții.

Următorul pas va fi demararea primelor angajări și, ulterior, deschiderea bazei către clienți. Acest lucru se va produce, cel mai probabil, în prima parte a lunii martie. Lucrările de construcție au costat 6,7 milioane de euro, la care se adaugă un milion de euro dotările.

Societate care va administra complexul băilor sărate va avea 70 de posturi, ceea ce va face din aceasta unul dintre principalii angajatori din orașul Ocna Mureș.

Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici și asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol.

Atracția principală sunt cele două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt impresionante, cel cu apă dulce având o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri.

Complexul balnear va continua tradiţia balneo-climaterică a oraşului, tradiţie începută în 1897 prin ridicarea primelor băi sărate de către baronul Solvay, deţinătorul uzinei de produse sodice.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Administrație

Investiție de peste 1 milion de lei în dotarea școlilor și liceelor din Ocna Mureș cu echipamente digitale și software

Publicat

în

Administrația orașului Ocna Mureș a lansat recent licitația pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede achiziția de echipamente digitale și sofware, în cadrul proiectului “Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar”.

Potrivit documentației, investiția este necesară pentru creștere performanțelor școlare și dezvoltarea armonioasă a elevilor.

Unitățile de învățământ care se dotează sunt situate administrativ pe raza UAT Oraşul Ocna Mureş

1) Liceul Teoretic „Petru Maior” Ocna Mureș
2) Scoala Gimnaziala „Lucian Blaga” Ocna Mureș;
3) Liceul Tehnologic Ocna Mureș.

Valoarea totală estimată a proiectului, fără TVA, este de 1.463.464,90 lei.

Lot 1 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ primar, gimnazial, liceal, unități conexe, dotate cu echipamente

Se vor achiziționa

– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile

Lot 2 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea laboratoarelor de științe din unități de învățământ preuniversitar

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile (
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 3 – ECHIPAMENT DIGITAL–TIC pentru laboratoare de informatică din unități de învățământ IPT AMBALAJ DIN MATERIAL

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 4 – ECHIPAMENT DIGITAL-TIC pentru dotarea atelierelor de practică/unitate de învătământ IPT

– Fotocopiatoare
– Sistem de sonorizare
– Videoproiectoare
– Rutere de retea
– Echipament pentru videoconferinte
– Monitoare cu ecran tactil
– Scanere informatice
– Computer de birou
– Computere portabile
– Table electronice cu posibilitate de copiere sau accesorii

Lot 5 – Softuri pentru dotarea atelierelor de practică / unitate de învătământ IPT din rețeaua IPT

– Pachete software si sisteme informatice


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Baza de Tratament și Agrement Ocna Mureș se extinde cu un Aquapark

Publicat

în

Consiliul Județean Alba în parteneriat cu orașul Ocna Mureș lansează o nouă investiție: un Aquapark ce va aduce un plus de atractivitate orașului și bazei de tratament și agrement existente, oferindu-le vizitatorilor noi oportunități de recreere și relaxare.

Acest proiect presupune refuncționalizarea unei suprafețe de circa 5 ha., pe malul stâng al râului Mureș, în imediata vecinătate a Băilor Sărate de la Ocna Mureș. Se vor construi 4 bazine de interior, jacuzzi, bazin de imersie și 2 tobogane interioare, precum și 5 bazine exterioare. De asemenea, se va amenaja o zonă de agrement și camping cu unități de cazare de  tip cort și rulote „glamping”, ce va include și o clădire de deservire, cu dușuri, toalete și chicinetă. Pe lângă clădirea principală, cu funcțiune mixtă, de agrement, alimentație publică și administrativă, se va mai construi o clădire cu bar, grupuri sanitare și zonă de dușuri care să deservească zona de agrement, precum și locuri de joacă pentru copii, la exterior. Vor fi amenajate spații verzi și 403 locuri de parcare, din care 30 rezervate pentru persoane cu dizabilități .

„Băile Sărate de la Ocana Mureș au devenit un punct de atracție național, interesul vizitatorilor depășind așteptările noastre. Mai ales în lunile de vară peste 2.000 de persoane au vizitat aceste băi în fiecare zi, în timp ce în lunile reci au fost peste 700 de vizitatori pe zi. Tocmai aceste cifre ne-au arătat că este loc pentru dezvoltare. Prin realizarea acestui Aquapark vom diversifica oferta turistică și de agrement, vom îmbunătăți oferta de servicii balneare și medicale și totodată vom menține ridicat interesul turiștilor pentru această zonă.

Este o investiție care reflectă angajamentul nostru față de dezvoltarea economică și socială a acestei zone, contribuind, totodată, la dezvoltarea serviciilor de relaxare și îngrijire a sănătății și la atractivitatea turistică generală a județului Alba.

În ședința Consiliului Județean Alba din 17 octombrie am făcut primul pas pentru realizarea acestui proiect, aprobând asocierea dintre Consiliul Județean și Primăria Ocna Mureș.” – a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Mandatul de primar, obținut de Silviu Vințeler la Alegerile Locale din 9 iunie 2024, validat de Judecătoria Aiud

Publicat

în

Luni, 14 octombrie 2024, Judecătoria Aiud a validat mandatul pentru fucția de primar al orașului Ocna Mureș, obținut de Vințeler Silviu la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Vințeler se află la al patrulea mandat de primar al orașului Ocna Mureș, iar în perioada 2000 – 2012, acesta a fost primar al comunei Noşlac.

Solutia pe scurt: „În baza art. 149 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, validează alegerea domnului VINȚELER SILVIU, în funcţia de primar al ORAȘULUI OCNA MUREȘ, judeţul Alba, la alegerile locale din data de 09.06.2024, candidat din partea Partidului Național Liberal, Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale, care are obligaţia aducerii la cunoştinţă publică prin afişarea acesteia la sediul unităţii administrativ-teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Cu drept de a formula apel pentru cei interesaţi, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică. Cererea de apel se depune la Judecătoria Aiud. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 14 octombrie 2024.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 372/2024 14.10.2024”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures