Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Gest de omenie, la Şcoala “Lucian Blaga” din Ocna Mureş

Publicat

în

omenieElevii clasei a VIII-a A de la Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” din Ocna Mureş, avându-l diriginte pe prof. Pantilimon Popovici, au dăruit  bucurie, afecţiune, cadouri şi, nu în ultimul rând, multe zâmbete unor semeni ai lor.

După cum ne-a informat eleva Loredana Nistor, din proprie iniţiativă şi organizându-se singuri, şcolarii au ajutat o familie formată din şase membri (soţ, soţie şi patru copii) care se confruntă cu o stare materială precară. Acesteia i-au fost dăruite lucruri de strictă necesitate (alimente şi haine), dar şi altele (dulciuri şi jucării) care să le înfrumuseţeze Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului ce se apropie cu paşi repezi. Darurile oferite celor mai mici membri ai familiei le-au adus fericirea în suflete, le-au luminat chipurile şi le-au deschis perspectiva unei copilării mai aproape de adevăratul sens al cuvântului. Momentul a fost unul emoţionant, căci s-a demonstrat că omenia e prezentă în inimile tinerei generaţii, semn că buna educaţie şi altruismul se manifestă, încă, plenar în zilele noastre. După primirea pachetelor conţi­nând cadourile familia beneficiară a gestului caritabil s-a îndreptat spre domiciliu emanând sentimente de recunoştinţă.

I. A. P.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Învățământ-Cultură

Nici un elev nu a reușit să promoveze Bacalaureatul, în sesiunea din iulie 2024, la Liceul Tehnologic Ocna Mureș

Publicat

în

Situația nu este roz pentru Liceul Tehnologic din Ocna Mureș, unde nici un elev nu a reușit să promoveze examenul de Bacalaureat anul acesta.

Liceul Tehnologic din Ocna Mureș a avut 5 candidați în sala de examen, dar niciunul nu a atins punctajul necesar promovării. Media finală pentru a promova examenul de Bacalaureat trebuie să fie minim nota 6.

În contextul general al unei rate mai mari de promovare la examenul de Bacalaureat din acest an, de 80,3%, comparativ cu anul anterior, când rata a fost de 79,1%, Liceul Tehnologic Ocna Mureș se confruntă cu o realitate dezamăgitoare: niciun elev nu a reușit să treacă examenul în 2024.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Kolozsvari David, elev al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș, premiul special al Societății Române de Geografie

Publicat

în

Kolozsvari David de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a primit Premiul Special al Societății de Geografie din România. Rezultate deosebite a  obținut și Darius Deliu la concursul, Terra– Mica Olimpiadă de Geografie” 2024.

„La etapa națională a Concursului „Terra– Mica Olimpiadă de Geografie” 2024 – clasa VII-a, elevii noștri au obținut rezultate deosebite!

Kolozsvari David, cu nota 9,00, a primit Premiul Special al Societății de Geografie din România, fiind urmat îndeaproape de Darius Deliu, cu nota 8,20.

Îi felicităm cu deosebită considerație, atât pe ei, cât și pe dl profesor Vigh Alexandru, coordonatorul lor”, au transmis reprezentanții școlii.

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Echipajul Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș, locul I la etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață”

Publicat

în

Etapa județeană a concursului „Educație Rutieră – Educație pentru Viață” și-a desemnat câștigătorii. Locul I a fost câștigat de echipajul Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș.

Miercuri, 14 iunie 2023, Inspectoratul de Poliție Județean Alba împreună cu Consiliul Județean Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba, a organizat, la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din municipiul Alba Iulia, etapa județeană a concursului „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”.

 La concurs au luat parte 5 echipe de elevi din unități de învățământ gimnazial din județul Alba.

La fel ca în anii precedenți, competitorii au avut de parcurs o probă teoretică, una de îndemânare în conducerea bicicletei, pe un traseu special amenajat și una practică, de aplicare a cunoștințelor teoretice.

Polițiștii Serviciului Rutier i-au sprijinit pe concurenți în a înțelege regulamentul concursului și și-au adus aportul la buna desfășurare a concursului prin jurizarea probelor și supravegherea elevilor la proba chestionar.

Scopul acestui concurs este acela de a forma, în rândul elevilor, un comportament rutier responsabil, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere.

Premiile, puse la dispoziție de Consiliul Județean Alba, au fost consistente și au constat în biciclete, trotinete și loangboard-uri, mingi, diplome, cupe și medalii.

Pe primul loc al podiumului a urcat echipajul format din elevi ai Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Ocna Mureș, pe locul II s-a clasat echipajul Școlii Gimnaziale ”Avram Iancu” din Alba Iulia, iar pe locul III echipajul Școlii Gimnaziale ”Ion Breazu” din Mihalț.

Câștigătorii concursului vor participa la faza națională, care se va desfășura, în perioada 2-5 iulie 2023, la Buzău.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures