Sport
Florian Bartha, originar din Ocna Mureș, calificat cu echipa naţională a României la Turneul Final al Campionatului European de Volei Under 19
Avându-l pe ocnamureșanul Florian Bartha în postura de titular incontestabil, evidenţiat în toate cele trei meciuri disputate, Echipa Naţională de Cadeţi, s-a calificat la Turneul Final al Campionatului European Under 19 la volei masculin. Este o performanţă extraordinară a voleiului românesc, Florian Bartha fiind unul dintre cei mai buni jucători ai naţionalei tricolore
Disputate în această săptămână în Sala Olimpia din Ploiesti (faza a doua a calificarilor pentru turneul final) meciurile din Grupa E, au pornit cu o favorita certa pentru calificare, echipa Belgiei, urmand ca celelalte echipe: Portugalia, Islanda si Romania sa lupte pentru locul al doilea, care duce la baraj. Echipa noastra, din care s-a remarcat jucătorul din Ocna Mureş Florian Bartha (legitimat la LAPI Dej), a rasturnat toate pronosticurile, invingand in prima partida, dupa un meci foarte disputat, echipa Blegiei cu 3-2 si cu inca doua victorii impotriva Islandei si Portugaliei, s-a calificat la Turneul Final, care va avea loc in perioada 22-30 Aprilie in Slovacia si Ungaria
Rezultatele inregistrate : Islanda – Portugalia 0-3 (11-25, 16-25, 14-25) România – Belgia 3-2 (18-25, 25-22, 25-23, 21-25, 15-13) Belgia – Islanda 3-0 (25-15, 25-14, 25-14) Portugalia – Belgia 0-3 (17-25, 13-25, 22-25) România – Islanda 3-0 (25-14, 25-6, 25-10) Portugalia – România 0-3 (17-25, 19-25, 19-25)
Clasamentul final al grupei E: 1. România 2. Belgia 3. Portugalia 4. Islanda Jucătorii si antrenorii care au adus aceasta superba calificare: Ridicători:12. Alexandru Dragomir; 8. Sergiu Bojor Universali: 10. Radu Pop; 13. Alexandru Rață Extreme: 7. Ovidiu Darlaczi; 9. Vlad Curuia; 5. David Miron Centri: 2. Florian Bartha; 3. Andrei Ana; 1. Robert Călin Libero ; 6. Cristian Teglas; 4. Andrei Tudor Antrenor principal: Stelian Ghițun Antrenor secund: Mircea Itt Felicitari Florian pentru performanta obtinuta si mult succes la Turneul Final! Hai Romania!
Sursa: OldBoys Ocna Mureş
Sport
Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni-Cetate, în lotul naționalei României de junioare, la Trofeul Carpați
Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, face parte din efectivul naționalei de junioare a României care în aceste zile dispută, la Sfântu Gheorghe, Trofeul Carpați Niro.
În „Sepsi Arena” reprezentativa „tricoloră”, pregătită din noiembrie de Carmen Cartaș-Cuibar, va juca în ordine cu Spania (1 martie, ora 15.00), Polonia (2 martie, ora 15.00) și Ungaria (3 martie, ora 13.00), partide transmise de Pro Arena.
Teodora Damian este legitimată la Potaisa Turda (în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”), a împlinit 17 ani în 9 decembrie 2023 și evoluează pe postul de inter sau centru. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Reprezentativa de tineret s-a calificat astfel la Campionatul Mondial din China (Chuzhou, 10-27 august). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint.
Sport
„Soda dragă”, echipa iubită a ocnamureșenilor aniversează 90 de ani de existență
Gruparea “alb-albastră” care de-a lungul vremii a dat jucători emblematici pentru fotbalul românesc a ajuns la 9 decenii, oficialii clubului plănuind o serie de momente speciale în această perioadă pentru a celebra evenimentul.
Brandul SODA Ocna Mures a fost creat în anul 1933, continuator al echipei Solvay Uioara, formată în 1913 din pasiunea baronului belgian Solvay, proprietarul de atunci al fabricii de sodă din localitate. La câțiva ani după creearea cunoscutului brand sportiv, orașul a fost în centrul unei alte premiere în sportul românesc al epocii: pe data de 30 august 1936 inaugurându-se pe stadionul Solvay Ocna Mureș, prima instalație de nocturnă din fotbalul românesc, eveniment sărbătorit printr-un meci de gală desfășurat în compania formației IAR Brașov. Condițiile moderne pentru acea vreme si nocturna existentă a atras inclusiv echipa națională de fotbal a României a acelor vremuri să desfășoare aici o serie de cantonamente. De altfel, în 2016, la împlinirea a 80 de ani de la acel moment al aprinderii nocturnei, pe stadion a fost sărbătoare din toate punctele de vedere, o asistență record la meciul de old boys cu Dinamo București.
• 30 august, ziua când s-a aprins nocturna!
Soda Ocna Mures este una dintre echipele de fotbal cu cea mai veche tradiție din întreg fotbalul românesc, în Alba, la capitolul longevitate, fiind depășită doar de Unirea Alba Iulia care în 2024 va avea Centenarul.
Ocna Mures este locul de unde au plecat Bazil Marian, Iosif Lengheriu și Ioachim Moldoveanu (participant la Mondialul din Franta din 1938). Tot de aici au plecat viitorii mari jucători ai CCA-ului Cornel Cacoveanu, născut la Ocna Mures, dar si Ion Voinescu care, deși bucureștean de origine, a jucat la Solvay Ocna Mures sezonul 1946-1947, acela care l-a propulsat în stralucita sa cariera viitoare de la Steaua București. Traditia de club formator istoric din fotbalul românesc al echipei din Ocna Mureș nu s-a pierdut nici după 1945. De la Soda au luat drumul gloriei jucători ca Alexandru Moldovan (Dinamo București), Sorin Corpodean (“U” Cluj si CFR Cluj) – ajuns apoi arbitru FIFA, Ovidiu Maier (Rapid), Mircea Stanciu (Steaua) sau Tiberiu Balan (Rapid, Sportul, Steaua).
Actualmente CS Ocna Mureș, echipa de fotbal a localității saline, activează în Liga 4, după 3 ani consecutivi petrecuți pe a treia scenă. În toamna trecută, ocnamureșenii au avut un parcurs de senzație în Cupa României, calificându-se în grupele competiției “KO” unde au obținut rezultate remarcabile cu prim-divizionarele Chindia Târgoviște (1-0) și CS Universitatea Craiova (1-1, la Zlatna).
Sport
Teodora Damian, originară din Războieni-Cetate, principala marcatoare a României la Europenele Under 17
În aceste zile, la Podgorica, în Muntenegru, se dispută Campionatele Europene Under 17 la handbal feminin. Teodora Damian, talentata jucătoare din Războieni-Cetate, este principala marcatoare a naționalei de juniori, cu 25 de reușite în 4 partide, în ultima confruntare, cu Norvegia, nefiind folosită din pricina unei accidentări suferite în întâlnirea anterioară, cu Portugalia.
Reprezentativa României a susținut 5 întâlniri, reușind să se califice la Campionatele Mondiale de anul viitor, în vreme ce la competiția continentală va continua în turneul pentru locurile 9-12, vineri, 11 august fiind semifinala cu Suedia (în cazul unui succes adversar va fi învingătoarea dintre Cehia și Norvegia).
În grupe, România a debutat cu dreptul, succes contra Macedoniei de Nord, scor 40-27, meci în care Damian a punctat în 6 rânduri. Au urmat însă înfrângerile cu Franța, scor 23-27 (5 goluri pentru Teo) și Ungaria, scor 27-29 (Damian, principala realizatoare, cu 7 goluri). România a ajuns în grupele secundare unde a trecut de Portugalia (victorie cu 31-24, iarăși Damian a înscris de 7 ori, prima pe lista marcatoarelor “tricolore”) – succes care a asigurat calificarea la mondiale, respectiv Norvegia, scor 33-27, terminând pe primul loc al grupei.
La precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor, Slovenia, handbalista din Alba și-a demonstrat clasa, fiind golgheterul turneului, cu 42 de reușite. România și-a adjudecat medaliile de argint, iar Teodora Damian a fost portdrapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, alături de înotătorul Robert Badea. Handbalista de numai 16 ani, împliniți în 9 decembrie, este legitimată la formația AHC “Potaissa” Turda/ Liceul Teoretic “Liviu Rebreanu” Turda. La fel ca în 2022, Teodora este din nou în această vară practic fără vacanță, motivul fiind unul onorant: convocarea la echipa națională a României de junioare (jucătoare din anii 2006 și 2007).
FOTO: fb/federatiadehandbal
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 11 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 7 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 6 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 3 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro