Sport
Eșec drastic pentru „Soda Dragă” și în Cupa României: CS Ocna Mureș – Minaur Baia Mare 0-6 (0-1)
CS Ocna Mureș a pierdut drastic, meciul din Cupa României disputat pe Stadionul „Minaur” din Zlatna, ultima partidă din cadrul grupei D a Cupei României, cu Minaur Baia Mare, scor 0-6 (0-1), un set de tenis.
Proverbul „cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunnul” se potriveste perfect pentru ceea ce a încercat să facă în acest sezon CS Ocna Mureș. Ocnamureșenii au neglijat campionatul, unde au ajuns pe ultima poziție, pentru mirajul câstigului financiar imediat din Cupa României, unde o victorie se recompensa de către FRF cu 12.000 de euro.
Diferență netă pe Ampoi, între jocul de astăzi și cel cu oltenii lui Mirel Rădoi, când trupa lui Dan Roman a reușit o remiză de senzație, în fața unor tribune aproape pline și într-o atmosferă de meci mare!
Ocnamureșenii au ratat marele meci ce le oferea, în cazul unui rezultat pozitiv, șansa unei calificări istorice în primăvară, în faza sferturilor de finală. Primul eșec din această campanie în competiția „KO” a însemnat o nouă dezamăgire pentru „Soda dragă”, care a evoluat în inferioritate aproape o oră, fiind eliminat, cu ușurință, D. Mic (32).
CS Ocna Mureș a terminat grupa pe poziția a 5-a, cu 4 puncte, obținute în confruntările cu prim-divizionarele Chindia Târgoviște și Universitatea Craiova. Minaur Baia Mare a bifat primul succes în Cupă și s-a ales cu 12.000 de euro în urma acestui succes. Elevii lui Mihai Iosif au controlat ostilitățile și s-au impus la pas împotriva unui oponent debusolat, ce iernează în postura de „lanternă roșie” în eșalonul terț. Au acces în sferturi FC Argeș (2-1 cu Universitatea Craiova) și Hermannstadt (4-1 cu Chindia Târgoviște)
• 0-1, MIN. 23: CHITAȘ, lansat în adâncime, cu o pasă printre, a marcat plasat, cu un șut pe jos
• 0-2, MIN. 46: MUACIR a reluat în plasă din apropiere, după șutul în bară trimis de Chitaș
• 0-3, MIN. 51: penalty transformat de DRONCA, șut în dreapta, după un fault făcut de Ceaca la R. Lazăr, la un corner
• 0-4, MIN. 71: B. ROTAR, șut superb, în diagonală, din afara careului
• 0-5, MIN. 85: R. STĂNESCU, finalizare simplă, din postura de singur cu portarul, din pasa lui Muacir
• 0-6, MIN. 89: R. LAZĂR, lat din apropiere, la deviarea lui Muacir, cu capul, după un corner
Au evoluat formațiile:
CS Ocna Mureș: Fl. Stângă – Gorba (77, Bucșa), Paleoca, Cimpoieșu, D. Mic – Guț, Socaci (54, G. Goronea), Al. Giurgiu/ cpt, Căt. Creț – D. Ghiță, Ceaca (67, Cioargă); rezerve Cadar, Roman, Al. Țăranu, Ad. Coman. Antrenor Dan Roman.
Minaur Baia Mare: Al. Costache (72, Băilă) – Ct. Alexe, Mondragon/cpt., R. Lazăr, I. Neacșu (72, D. Simion) – Gneba – Ciocan (46, B. Rotar), D. Matei, Dronca (72, R. Cin), Chitaș (72, R. Stănescu)- Muacir; rezerve Băilă – Văsălie, D. Gherman, Oiță, Potcoavă. Antrenor Mihai Iosif.
Arbitri R. Vidican (Satu Mare), D. Lucaciu (Cluj-Napoca), I. Corb (Satu Mare); rezervă Căt. Buși (Rm. Vâlcea) Observatori – Fl. Hîncu (Brașov) și Cr. Gîț (Deva).
Avertismente: Socaci (52)/ Chitaș (25), Ciocan (32), D. Matei (60) Cartonaș roșu: D. Mic (32).
Sport
„Soda dragă”, amical de gală contra liderului Ligii I: CS Ocna Mureș – „U” Cluj 1-8 (1-3)
CS Ocna Mureș a susținut un amical de lux pe propriul teren cu Universitatea Cluj, prima clasată din SuperLigă, „șepcile roșii” impunându-se cu scorul de 8-1 (3-1).
„U” Cluj este la al doilea joc de verificare în Alba în acest an, după acel 4-0 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia.
Formația din Liga 4 are satisfacția de a fi înscris cel mai spectaculos gol al jocului de verificare, prin mijlocașul Florin Socaci, în prima repriză, la scorul de 0-3, iar pentru oaspeți se cuvine remarcat „careul” lui Adel Bettaieb, revenit după mai bine de 3 luni de absență.
„Am avut onoarea sa fim gazdele liderului ligii 1, «U» Cluj. A rezultat un meci frumos, cu multe goluri, cel mai spectaculos fiind golul nostru marcat de Florin Socaci, șut de la 30 metri în vinclu. Bineînteles, problema învingătoarei nu s-a pus în discuție, dar pentru băieții noștri a contat experiența meciului țn compania unei echipe de tradiție”, a transmis CS Ocna Mureș.
Golurile studenților au fost înscrise de Miranyan (3, 40), Bettaieb (28, 48, 62, 82), Șfaiț (min. 49), Tchassem (min. 66).
„U” Cluj întâlnește în următoarea rundă, luni, pe UTA Arad, pe „Cluj Arena”, iar „Soda dragă” are deplasare sâmbătă la Viitorul Vama Seacă, în ultima etapă a turului din cel de-al patrulea eșalon.
Sport
Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni-Cetate, în lotul naționalei României de junioare, la Trofeul Carpați
Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, face parte din efectivul naționalei de junioare a României care în aceste zile dispută, la Sfântu Gheorghe, Trofeul Carpați Niro.
În „Sepsi Arena” reprezentativa „tricoloră”, pregătită din noiembrie de Carmen Cartaș-Cuibar, va juca în ordine cu Spania (1 martie, ora 15.00), Polonia (2 martie, ora 15.00) și Ungaria (3 martie, ora 13.00), partide transmise de Pro Arena.
Teodora Damian este legitimată la Potaisa Turda (în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”), a împlinit 17 ani în 9 decembrie 2023 și evoluează pe postul de inter sau centru. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Reprezentativa de tineret s-a calificat astfel la Campionatul Mondial din China (Chuzhou, 10-27 august). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint.
Sport
„Soda dragă”, echipa iubită a ocnamureșenilor aniversează 90 de ani de existență
Gruparea “alb-albastră” care de-a lungul vremii a dat jucători emblematici pentru fotbalul românesc a ajuns la 9 decenii, oficialii clubului plănuind o serie de momente speciale în această perioadă pentru a celebra evenimentul.
Brandul SODA Ocna Mures a fost creat în anul 1933, continuator al echipei Solvay Uioara, formată în 1913 din pasiunea baronului belgian Solvay, proprietarul de atunci al fabricii de sodă din localitate. La câțiva ani după creearea cunoscutului brand sportiv, orașul a fost în centrul unei alte premiere în sportul românesc al epocii: pe data de 30 august 1936 inaugurându-se pe stadionul Solvay Ocna Mureș, prima instalație de nocturnă din fotbalul românesc, eveniment sărbătorit printr-un meci de gală desfășurat în compania formației IAR Brașov. Condițiile moderne pentru acea vreme si nocturna existentă a atras inclusiv echipa națională de fotbal a României a acelor vremuri să desfășoare aici o serie de cantonamente. De altfel, în 2016, la împlinirea a 80 de ani de la acel moment al aprinderii nocturnei, pe stadion a fost sărbătoare din toate punctele de vedere, o asistență record la meciul de old boys cu Dinamo București.
• 30 august, ziua când s-a aprins nocturna!
Soda Ocna Mures este una dintre echipele de fotbal cu cea mai veche tradiție din întreg fotbalul românesc, în Alba, la capitolul longevitate, fiind depășită doar de Unirea Alba Iulia care în 2024 va avea Centenarul.
Ocna Mures este locul de unde au plecat Bazil Marian, Iosif Lengheriu și Ioachim Moldoveanu (participant la Mondialul din Franta din 1938). Tot de aici au plecat viitorii mari jucători ai CCA-ului Cornel Cacoveanu, născut la Ocna Mures, dar si Ion Voinescu care, deși bucureștean de origine, a jucat la Solvay Ocna Mures sezonul 1946-1947, acela care l-a propulsat în stralucita sa cariera viitoare de la Steaua București. Traditia de club formator istoric din fotbalul românesc al echipei din Ocna Mureș nu s-a pierdut nici după 1945. De la Soda au luat drumul gloriei jucători ca Alexandru Moldovan (Dinamo București), Sorin Corpodean (“U” Cluj si CFR Cluj) – ajuns apoi arbitru FIFA, Ovidiu Maier (Rapid), Mircea Stanciu (Steaua) sau Tiberiu Balan (Rapid, Sportul, Steaua).
Actualmente CS Ocna Mureș, echipa de fotbal a localității saline, activează în Liga 4, după 3 ani consecutivi petrecuți pe a treia scenă. În toamna trecută, ocnamureșenii au avut un parcurs de senzație în Cupa României, calificându-se în grupele competiției “KO” unde au obținut rezultate remarcabile cu prim-divizionarele Chindia Târgoviște (1-0) și CS Universitatea Craiova (1-1, la Zlatna).
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro