Sport
CS Ocna Mureș mai vrea să facă trei achiziții, până la finalul campaniei de transferuri
CS Ocna Mureș testează de zor diverse piste pentru a-și întări efectivul, cel puțin din punct de vedere numeric, asta întrucât luni, 14 februarie 2022, este ultima zi în care se mai efectuează transferuri (ulterior, pot fi înregimentați doar jucători liberi de contract sau care și-au depus memoriu în acest sens înainte de data respectivă).
Divizionara terță a reușit în această iarnă să-și asigure serviiciile a doi jucători experimentați, atacantul Vasinc (Someșul Dej) și mijlocașul Al. Giurgiu (Unirea Alba Iulia), însă mai caută soluții în condițiile în care capitolul despărțiri este mult mai numeros: Frențiu (CSU Alba Iulia), Neșan (liga a 4-a Mureș), Tegbo (Inter Sibiu), Casian (Retezatul Hațeg) și Hetea (Someșul Dej, unde a ajuns și uniristul Pocol tot în această iarnă). Tocmai din acest motiv, până nu se mai rezolvă situațiile altor fotbaliști doriți în “alb-albastru” nu i s-a acordat dezlegarea lui Cl. Marcu, deși nu s-a prezentat la antrenamente, fiind curtat de Gloria Geoagiu.
Mai mult, din cauza problemelor medicale alți doi echipieri ai grupării din orașul salin nu sunt la dispoziția antrenorului Paul Ciucă în viitorul apropiat: Tudor Cristea (intervenție chirurgicală, absentează tot campionatul) și Ionuț Cioplântă (accidentat în noiembrie la Cugir, nu s-a antrenat de atunci, e nevoie de noi investigații). Nici variantele ivite în zona Cluj nu mai sunt de actualitate, ultimele cazuri fiind Al. Petruș (indisponibilitate de durată) și Groșan (fost junior la “U” Cluj, a refuzat propunerea), iar fundașul central Novali (Viitorul Cluj) se pregătește cu Sticla Arieșul Turda.
La un moment dat a fost tatonată pista atacantului D. Roman (Viitorul Cluj), dar jucătorul în vârstă de 36 de ani întenționează să se îndrepte spre cariera de antrenor în cadrul Academiei de Fotbal Viitorul Cluj. În plus, nici Răzvan Fetița nu a dat curs ofertei de la Ocna Mureș: după ce s-a despărțit de Unirea s-a prezentat iarăși la antrenamentele “alb-negrilor”. Din acest motiv, s-au reluat discuțiile cu Paul Cioargă, cu care s-au purtat tratative și în vara trecută. Fost la CSO Cugir atacantul de 21 de ani originar din Câmpia Turzii aparține de Ardealul Cluj, club care nu s-ar opune direcționării spre divizionara terță din orașul salin. Sâmbără, 12 februarie, în deplasare, de la ora 12.00, este primul meci al dublei de verificare cu Sticla Arieșul Turda (returul, peste o săptămână, la Ocna Mureș), colegă în Seria a 9-a a Ligii a 3-a, prilej cu care ocnamureșenii vor testa și doi jucători veniți pe filiera Viitorul Cluj.
Sport
„Soda dragă”, amical de gală contra liderului Ligii I: CS Ocna Mureș – „U” Cluj 1-8 (1-3)
CS Ocna Mureș a susținut un amical de lux pe propriul teren cu Universitatea Cluj, prima clasată din SuperLigă, „șepcile roșii” impunându-se cu scorul de 8-1 (3-1).
„U” Cluj este la al doilea joc de verificare în Alba în acest an, după acel 4-0 de pe „Cetate” cu CSM Unirea Alba Iulia.
Formația din Liga 4 are satisfacția de a fi înscris cel mai spectaculos gol al jocului de verificare, prin mijlocașul Florin Socaci, în prima repriză, la scorul de 0-3, iar pentru oaspeți se cuvine remarcat „careul” lui Adel Bettaieb, revenit după mai bine de 3 luni de absență.
„Am avut onoarea sa fim gazdele liderului ligii 1, «U» Cluj. A rezultat un meci frumos, cu multe goluri, cel mai spectaculos fiind golul nostru marcat de Florin Socaci, șut de la 30 metri în vinclu. Bineînteles, problema învingătoarei nu s-a pus în discuție, dar pentru băieții noștri a contat experiența meciului țn compania unei echipe de tradiție”, a transmis CS Ocna Mureș.
Golurile studenților au fost înscrise de Miranyan (3, 40), Bettaieb (28, 48, 62, 82), Șfaiț (min. 49), Tchassem (min. 66).
„U” Cluj întâlnește în următoarea rundă, luni, pe UTA Arad, pe „Cluj Arena”, iar „Soda dragă” are deplasare sâmbătă la Viitorul Vama Seacă, în ultima etapă a turului din cel de-al patrulea eșalon.
Sport
Handbalista Teodora Damian, originară din Războieni-Cetate, în lotul naționalei României de junioare, la Trofeul Carpați
Teodora Damian, talentata handbalistă din Războieni-Cetate, face parte din efectivul naționalei de junioare a României care în aceste zile dispută, la Sfântu Gheorghe, Trofeul Carpați Niro.
În „Sepsi Arena” reprezentativa „tricoloră”, pregătită din noiembrie de Carmen Cartaș-Cuibar, va juca în ordine cu Spania (1 martie, ora 15.00), Polonia (2 martie, ora 15.00) și Ungaria (3 martie, ora 13.00), partide transmise de Pro Arena.
Teodora Damian este legitimată la Potaisa Turda (în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”), a împlinit 17 ani în 9 decembrie 2023 și evoluează pe postul de inter sau centru. Anul trecut a fost principala marcatoare a României la Campionatul European Under 17 din Muntenegru (locul 11). Reprezentativa de tineret s-a calificat astfel la Campionatul Mondial din China (Chuzhou, 10-27 august). Anterior, la precedenta competiție, Festivalul Olimpic al Tineretului European, la Maribor (Slovenia), handbalista din Alba a fost golgheterul turneului (cu 42 de reușite) și portdarapelul delegației noastre la ceremonia de închidere, România cucerind medaliile de argint.
Sport
„Soda dragă”, echipa iubită a ocnamureșenilor aniversează 90 de ani de existență
Gruparea “alb-albastră” care de-a lungul vremii a dat jucători emblematici pentru fotbalul românesc a ajuns la 9 decenii, oficialii clubului plănuind o serie de momente speciale în această perioadă pentru a celebra evenimentul.
Brandul SODA Ocna Mures a fost creat în anul 1933, continuator al echipei Solvay Uioara, formată în 1913 din pasiunea baronului belgian Solvay, proprietarul de atunci al fabricii de sodă din localitate. La câțiva ani după creearea cunoscutului brand sportiv, orașul a fost în centrul unei alte premiere în sportul românesc al epocii: pe data de 30 august 1936 inaugurându-se pe stadionul Solvay Ocna Mureș, prima instalație de nocturnă din fotbalul românesc, eveniment sărbătorit printr-un meci de gală desfășurat în compania formației IAR Brașov. Condițiile moderne pentru acea vreme si nocturna existentă a atras inclusiv echipa națională de fotbal a României a acelor vremuri să desfășoare aici o serie de cantonamente. De altfel, în 2016, la împlinirea a 80 de ani de la acel moment al aprinderii nocturnei, pe stadion a fost sărbătoare din toate punctele de vedere, o asistență record la meciul de old boys cu Dinamo București.
• 30 august, ziua când s-a aprins nocturna!
Soda Ocna Mures este una dintre echipele de fotbal cu cea mai veche tradiție din întreg fotbalul românesc, în Alba, la capitolul longevitate, fiind depășită doar de Unirea Alba Iulia care în 2024 va avea Centenarul.
Ocna Mures este locul de unde au plecat Bazil Marian, Iosif Lengheriu și Ioachim Moldoveanu (participant la Mondialul din Franta din 1938). Tot de aici au plecat viitorii mari jucători ai CCA-ului Cornel Cacoveanu, născut la Ocna Mures, dar si Ion Voinescu care, deși bucureștean de origine, a jucat la Solvay Ocna Mures sezonul 1946-1947, acela care l-a propulsat în stralucita sa cariera viitoare de la Steaua București. Traditia de club formator istoric din fotbalul românesc al echipei din Ocna Mureș nu s-a pierdut nici după 1945. De la Soda au luat drumul gloriei jucători ca Alexandru Moldovan (Dinamo București), Sorin Corpodean (“U” Cluj si CFR Cluj) – ajuns apoi arbitru FIFA, Ovidiu Maier (Rapid), Mircea Stanciu (Steaua) sau Tiberiu Balan (Rapid, Sportul, Steaua).
Actualmente CS Ocna Mureș, echipa de fotbal a localității saline, activează în Liga 4, după 3 ani consecutivi petrecuți pe a treia scenă. În toamna trecută, ocnamureșenii au avut un parcurs de senzație în Cupa României, calificându-se în grupele competiției “KO” unde au obținut rezultate remarcabile cu prim-divizionarele Chindia Târgoviște (1-0) și CS Universitatea Craiova (1-1, la Zlatna).
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro