Rămâi conectat

Știri din zonă

Copiii de la centrele de zi din Războieni și Silivaș află cât de importantă este prietenia

Publicat

în

Copiii de la Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni au primit zilele trecute vizita copiilor de la Centrul de Zi „Sfânta Filofteia” din Silivaș.

Sub genericul „Prietenii din vecini”, cei 50 de copii benificiari ai celor două centre de zi s-au prezentat unii altora, au servit împreună masa și s-au apropiat, discutând teme de interes. Copiii au cântat împreună cântece de primăvară și au realizat materiale tematice pentru Ziua Mărțișorului și Ziua Mamei. La final, oaspeții au primit simbolul primăverii, mărtișorul, în semn de apreciere a timpului petrecut împreună.

„Activitatea a fost pregătită astfel încât copiii să identifice reguli cu privire la raporturile lor cu ceilalți copii, să descopere și să construiască relații sociale de grup și să dovedească dorința de participare la activitatea unor grupuri, să  coopereze și să relaționeze pe timpul sarcinilor de lucru, obiective realizate în totalitate. Dorința de a descoperi și de a pune în valoare partea luminoasă din sufletul aproapelui, a semenului nostru, este un deziderat împlinit, pentru că unul din cele mai frumoase lucruri este prietenia. Acestea sunt experiențe din care copiii învață”, a spus părintele Vladimir Beregoi, coordonatorul celor două centre de zi.

Centrul de zi „Sfânta Filofteia” din Silivaş funcţionează din anul 2004, iar Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni a fost deschis în 2011. Ambele centre oferă servicii unui număr de 25 de copii şi funcţionează într-un parteneriat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia prin Filiala Războieni – Cetate, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi consiliile locale din Hopârta, respectiv Ocna Mureş. În cadrul centrelor sunt oferite copiilor servicii educative, recreative şi de socializare, servicii de informare şi consiliere, programe pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă şi de dezvoltare personală, intervenţie psihologică, pedagogică şi socială, suport material, hrană, îmbrăcăminte şi igienizare dar şi consiliere şi sprijin pentru părinţi.

Centrul de zi „Sfântul Serafim de Sarov” din Războieni este susţinut şi de Fundaţiile FAER Reghin şi HEKS România care oferă sprijin financiar în cadrul unui proiect cofinanţat printr-un grant oferit din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Bărbat de 32 de ani din Cisteiul de Mureș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut

Publicat

în

Sâmbătă, 29 decembrie 2024, în jurul orei 01.30, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe raza localității Cisteiu de Mureș, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din localitatea Cisteiu de Mureș, județul Alba.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Un spaniol stabilit în comuna Hopârta a deschis la Șpălnaca o fabrică unde produce „Pedro” – cidru artizanal sec

Publicat

în

Pedro, un spaniol care  s-a stabilit în urmă cu câțiva ani în comuna Hopârta, la Șpălnaca mai exact, unde a pus bazele unei fabrici și produce cidru artizanal sec, o băutură care îi poartă numele.

Ani de zile a durat până bărbatul a reușit, probă după probă, să ajungă la calitatea dorită pentru băutura pe care o produce în fabrica de la Șpălnaca. După o perioadă lungă de cercetări, Pedro a ales merele cele mai potrivite pentru un cidru de calitate: „A fost nevoie să mergem în Apuseni și din vorbă în vorbă am ajuns la Lupșa. Am găsit acolo merele, le-am analizat, mi-au plăcut, am reușit să le altoim și să avem mere autohtone, potrivite pentru cidru. Acum le creștem în livada proprie, certificată ecologic”, a declarat pentru ziarulunirea.ro producătorul.

După cinci ani de cercetare, producătorul de cidru a hotărât că este momentul să și îmbutelieze. Întregul proces se desfășoară în fabrica din Șpălnaca, care se compune dintr-un spațiu închis de 200 mp, care adăpostește presa pneumatică, precum și rezervoarele și sistemele de filtrare și îmbuteliere. Suprafața exterioară a fabricii este de 800 mp. Întreg procesul de producere a cidrului este artizanal, se folosesc doar mere, fiind necesare aproximativ 10 fructe pentru a face un litru de băutură.

În livada de la Șpălnaca sunt cultivate 23 de soiuri diferite, iar pentru prepararea cidrului trebuie ca soiul să aibă o aciditate foarte mare, fiind nevoie atât de mere acre, cât și de mere dulci.

Cu toate că merele cresc peste tot în lume, Pedro spune că merii au nevoie de 900 de ore cu temperaturi sub zero grade Celsius: „Le place o iarnă rece, așa cum e la noi. În Transilvania condițiile climatologice condițiile sunt foarte bune pentru creșterea merilor”.

Cidrul lui Pedro este produs după o rețetă personală, pe care a dezvoltat-o în decursul celor 5 ani de cercetări, în care a combinat diferite soiuri de mere și, binențeles cu ajutorul specialiștilor din Spania.

Una din problemele de care s-a lovit producătorul este cea a forței de muncă din România: „E greu, dar ne descurcăm, ne-a obișnuit în cinci ani de zile și reușim să facem față”.

Bărbatul a ajuns în România prima dată în urma unei invitații, ca turist, în concediu:„Îmi place tare țara, oamenii, îmi plac tare tradițiile. Mâncarea în România este sănătoasă, naturală, are gustul foarte intens. Așa m-am hotărât să mă mut în România și să fac cidru în România”, povestește spaniolul.

Bărbatul mărturisește că oamenii din zonă au fost la început surprinși că un străin a venit în România să investească, dar le-a demonstrat în timp că dacă pui pasiune, multă perseverență și răbdare, poți reuși: „O afacere nu se face doar așa, de la noapte la zi, e nevoie de ani de muncă dacă vrei un produs competitiv, cu care să poți să ieși pe piața locală, națională și de ce nu, internațională”.

Cidrul artizanal sec produs la Șpălnaca a fost prezentat în luna septembrie la târgurile locale și urmează să fie comercializat în câteva restaurante din zonă, iar mai departe poate și în alte țări. Produsul poate fi cumpărat de asemenea din magazinele cu specific naturist din Alba Iulia.

Primele persoane care au gustat cidrul au fost chiar membrii familiei lui Pedro, veniți de la Madrid în România în primăvara acestui an să îl viziteze și să cunoască România: „Surorile mele, cumnatele și nepoțelele au fost în România, iar pentru mine a fost o bucurie imensă că au gustat cidrul Pedro”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbatul din Fărău, care și-a lovit în cap fratele cu o bâtă și i-a ascuns cadavrul într-o pivniță, arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat

în

Bărbatul din Fărău care și-a lovit fratele cu o bâtă în cap până la omorât și i-a ascuns cadavrul în pivnița unui imobil nelocuit și l-a acoperit cu pământ, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 04.12.2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului, prevăzut de art. 188 alin. 1 C.pen. raportat la art. 199 alin. 1 C.pen.

În fapt, s-a reținut că, într-una din zilele perioadei 22-24.11.2024, în timp ce se aflau în locuința comună din satul Fărău, jud. Alba, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a înarmat cu o bată din lemn și a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 52 de ani, in zona capului, in mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viața.

Ulterior, pentru a evita tragerea la răspundere penală, inculpatul a transportat cadavrul fratelui său in pivniță unui imobil nelocuit din aceeași localitate, unde l-a acoperit cu un strat de pământ, victima decedată fiind găsită de organele de poliție, in locația precizată, in seara zilei de 03 .12.2024.

Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reținerii față de inculpat, iar judecătorul de drepturi și libertați din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigații Criminale qi Serviciul Criminalistic, Secția nr. 4 Poliție Rurală Ocna Mureș.

Facem precizarea că punerea in mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementând de Codul de procedură penală, necesară in vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nicio formă, să infrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures