Actualitate
Cadavrul recuperat de pompieri din râul Mureș este al unei femei de 56 ani din Luduș. Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă
Miercuri, 14 februarie 2018, orele 17.00, Politia oraşului Ocna Mureș a fost sesizata de către un bărbat despre faptul că, în albia râului Mureș, în zona Cisteiu de Mureș, se afla cadavrul unei persoane.
În urma investigațiilor efectuate, la data de 15 februarie 2018, poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind M.D., o femeie de 56 de ani, din Luduș, județul Mureș, care a dispărută de la domiciliul său în ziua de 5 ianuarie 2018.
Fiind vorba despre un cadavru aflat într-o stare avansată de degradare, până la acest moment nu s-au stabilit cu exactitate cauzele și împrejurările în care femeia și-a pierdut viața. Potrivit IPJ Alba, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ucidere din culpa.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Bărbat de 41 de ani din Ocna Mureș, cu mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Gherla
Miercuri, 16 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au depistat și reținut un bărbat de 41 de ani, din orașul Ocna Mureș, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis la data de 16 aprilie 2025, de către Tribunalul Cluj.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 16 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de monede sau alte valori străine falsificate și înșelăciune.
Acesta a fost depus în penitenciarul Gherla, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Ocnamureșan de 33 de ani, dat în urmărire de către autoritățile judiciare din Germania, reținut de polițiști
Joi, 10 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din Ocna Mureș au depistat, pe raza orașului Ocna Mureș, un bărbat, de 33 de ani, din Ocna Mureș, posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Actualitate
Percheziții la domiciliul unui bărbat din Ocna Mureș care vindea tigarete de contrabandă
La data de 7 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza orașului Ocna Mureș, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-martie 2025, un bărbat de 68 de ani, din orașul Ocna Mureș, ar fi achiziționat țigarete fără marcaj fiscal, pe care le-ar fi depozitat la adresa de domiciliu, din Ocna Mureș, după care le-ar fi comercializat.
În urma perchezițiilor domiciliare, la locuința bărbatului și la imobilele utilizate de către acesta, pe raza orașului Ocna Mureș, au fost descoperite și ridicate 1.800 de țigarete nemarcate fiscal, 10 telefoane, precum și înscrisuri.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Cercetările sunt continuate.
- Din Județacum 12 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 4 ore
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | ocnamuresinfo.ro