Rămâi conectat

Știri din zonă

Barsony Gligor, ucigașul fostului primar din Lunca Mureșului, a vrut să iasă din inchisoare după doar doi ani de detenție

Publicat

în

Un condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor calificat vrea eliberarea din închisoare după doar doi ani de detenție.

Cererea a fost formulată de condamnatul Barsony Gligor, ucigașul unui fost primar al comunei Lunca Mureșului. Cererea a fost depusă la Judecătoria Aiud, în noiembrie 2018, iar o decizie a fost pronunțată la finalul lunii februarie 2019.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani este după gratii din decembrie 2016, când a fost arestat preventiv pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată ulterior. Sentința definitivă de condamnare la 30 de ani de închisoare a fost pronunțată în luna iunie 2018. Prin urmare, după doar 4 luni de la sentință, deținutul a dorit să fie eliberat condiționat. Acesta a invocat faptul că a împlinit vârsta de 60 de ani.

”Potrivit art. 100 alin. 1 Cod penal în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiționată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau a cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.

Executarea pedepsei a început la data de 11.12.2016 și urmează să expire la data de 06.08.2046. Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 100 Cod penal petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 7.304 zile”, se precizează în hotărârea instanței de judecată. Magistratul a constatat că bărbatul condamnat pentru omor a executat doar 927 de zile, nu a muncit în penitenciar și, în plus, a fost sancționat.

”Condamnatul se află în executarea pedepsei în regim de maximă siguranță, astfel că nu este îndeplinită cerința privind regimul de executare a pedepsei, conform căruia petentul trebuie să execute pedeapsa în regim semideschis sau deschis. Având în vedere cele reținute, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile imperative pentru a se dispune liberarea condiționată, cererea de liberare condiționată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă”, se mai susține în hotărâre.

Judecătoria Aiud a mai stabilit că Barsony Gligor mai poate formula o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată, după data de 5 august 2036, respectiv după mai bine de 17 ani de la această decizie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Un spaniol stabilit în comuna Hopârta a deschis la Șpălnaca o fabrică unde produce „Pedro” – cidru artizanal sec

Publicat

în

Pedro, un spaniol care  s-a stabilit în urmă cu câțiva ani în comuna Hopârta, la Șpălnaca mai exact, unde a pus bazele unei fabrici și produce cidru artizanal sec, o băutură care îi poartă numele.

Ani de zile a durat până bărbatul a reușit, probă după probă, să ajungă la calitatea dorită pentru băutura pe care o produce în fabrica de la Șpălnaca. După o perioadă lungă de cercetări, Pedro a ales merele cele mai potrivite pentru un cidru de calitate: „A fost nevoie să mergem în Apuseni și din vorbă în vorbă am ajuns la Lupșa. Am găsit acolo merele, le-am analizat, mi-au plăcut, am reușit să le altoim și să avem mere autohtone, potrivite pentru cidru. Acum le creștem în livada proprie, certificată ecologic”, a declarat pentru ziarulunirea.ro producătorul.

După cinci ani de cercetare, producătorul de cidru a hotărât că este momentul să și îmbutelieze. Întregul proces se desfășoară în fabrica din Șpălnaca, care se compune dintr-un spațiu închis de 200 mp, care adăpostește presa pneumatică, precum și rezervoarele și sistemele de filtrare și îmbuteliere. Suprafața exterioară a fabricii este de 800 mp. Întreg procesul de producere a cidrului este artizanal, se folosesc doar mere, fiind necesare aproximativ 10 fructe pentru a face un litru de băutură.

În livada de la Șpălnaca sunt cultivate 23 de soiuri diferite, iar pentru prepararea cidrului trebuie ca soiul să aibă o aciditate foarte mare, fiind nevoie atât de mere acre, cât și de mere dulci.

Cu toate că merele cresc peste tot în lume, Pedro spune că merii au nevoie de 900 de ore cu temperaturi sub zero grade Celsius: „Le place o iarnă rece, așa cum e la noi. În Transilvania condițiile climatologice condițiile sunt foarte bune pentru creșterea merilor”.

Cidrul lui Pedro este produs după o rețetă personală, pe care a dezvoltat-o în decursul celor 5 ani de cercetări, în care a combinat diferite soiuri de mere și, binențeles cu ajutorul specialiștilor din Spania.

Una din problemele de care s-a lovit producătorul este cea a forței de muncă din România: „E greu, dar ne descurcăm, ne-a obișnuit în cinci ani de zile și reușim să facem față”.

Bărbatul a ajuns în România prima dată în urma unei invitații, ca turist, în concediu:„Îmi place tare țara, oamenii, îmi plac tare tradițiile. Mâncarea în România este sănătoasă, naturală, are gustul foarte intens. Așa m-am hotărât să mă mut în România și să fac cidru în România”, povestește spaniolul.

Bărbatul mărturisește că oamenii din zonă au fost la început surprinși că un străin a venit în România să investească, dar le-a demonstrat în timp că dacă pui pasiune, multă perseverență și răbdare, poți reuși: „O afacere nu se face doar așa, de la noapte la zi, e nevoie de ani de muncă dacă vrei un produs competitiv, cu care să poți să ieși pe piața locală, națională și de ce nu, internațională”.

Cidrul artizanal sec produs la Șpălnaca a fost prezentat în luna septembrie la târgurile locale și urmează să fie comercializat în câteva restaurante din zonă, iar mai departe poate și în alte țări. Produsul poate fi cumpărat de asemenea din magazinele cu specific naturist din Alba Iulia.

Primele persoane care au gustat cidrul au fost chiar membrii familiei lui Pedro, veniți de la Madrid în România în primăvara acestui an să îl viziteze și să cunoască România: „Surorile mele, cumnatele și nepoțelele au fost în România, iar pentru mine a fost o bucurie imensă că au gustat cidrul Pedro”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbatul din Fărău, care și-a lovit în cap fratele cu o bâtă și i-a ascuns cadavrul într-o pivniță, arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat

în

Bărbatul din Fărău care și-a lovit fratele cu o bâtă în cap până la omorât și i-a ascuns cadavrul în pivnița unui imobil nelocuit și l-a acoperit cu pământ, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus, la data de 04.12.2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat în vârstă de 56 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului, prevăzut de art. 188 alin. 1 C.pen. raportat la art. 199 alin. 1 C.pen.

În fapt, s-a reținut că, într-una din zilele perioadei 22-24.11.2024, în timp ce se aflau în locuința comună din satul Fărău, jud. Alba, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a înarmat cu o bată din lemn și a lovit-o pe victimă, fratele său în vârstă de 52 de ani, in zona capului, in mod repetat, cauzându-i acesteia leziuni traumatice incompatibile cu viața.

Ulterior, pentru a evita tragerea la răspundere penală, inculpatul a transportat cadavrul fratelui său in pivniță unui imobil nelocuit din aceeași localitate, unde l-a acoperit cu un strat de pământ, victima decedată fiind găsită de organele de poliție, in locația precizată, in seara zilei de 03 .12.2024.

Procurorul a dispus luarea măsurii preventive a reținerii față de inculpat, iar judecătorul de drepturi și libertați din cadrul Tribunalului Alba a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 de zile.

Investigațiile au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul Investigații Criminale qi Serviciul Criminalistic, Secția nr. 4 Poliție Rurală Ocna Mureș.

Facem precizarea că punerea in mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementând de Codul de procedură penală, necesară in vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, sub nicio formă, să infrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Bărbat de 52 de ani din Fărău OMORÂT de propriul frate, în urma unui conflict

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Fărău, a fost găsit decedat într-o locuință părăsită. Acesta ar fi fost omorât de propriul frate, în urma unui conflict spontan.

Potrivit IPJ Alba, în seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fărău, a fost găsit decedat într-un imobil părăsit de pe raza localității Fărău. Din primele cercetări, rezultă că acesta ar fi fost victima unei infracțiuni cu violență, săvârșită de către fratele său, în vârstă de 56 de ani, în urma unui conflict spontan.

Cercetările au fost declinate în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba. La fața locului, s-a deplasat o echipă complexă, condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu ofițeri ai Serviciului Investigații Criminale și ai Serviciului Criminalistic.

La data de 4 decembrie 2024, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba a dispus reținerea bărbatului, în vârstă de 56 de ani, pentru 24 de ore.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ocna Mureș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea Ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

ocnamuresinfo, stiri ocnamures, informatii ocnamures