Știri din zonă
Bărbat de 40 de ani din Unirea cercetat de polițiști, după ce și-a agresat soția
Ieri, 26 iulie 2021, polițiștii din Unirea au fost sesizați, de către o femeie de 40 de ani, din comună, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soț.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, față de bărbatul de 40 de ani, polițiștii au emis un ordin de protecție, pe o perioada de 5 zile, prin care i-a fost interzis să se apropie de soția sa.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Un bărbat de 41 de ani a decedat, în Gara din Războieni, după ce s-a electrocutat în timp ce făcea reparații la o locomotivă
Sâmbătă, 15 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat, în gara de la Războieni-Cetate.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care ar fi urcat pe o locomotivă, pentru a efectua reparații, ar fi fost electrocutat.
Din nefericire, bărbatul a decedat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, precum și pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs acest eveniment.
Știri din zonă
Un bărbat a decedat, după ce s-ar fi electrocutat în Gara din Războieni
Un bărbat a decedat, după ce s-ar fi electrocutat, sâmbătă dimineața, în Gara din Războieni. Au intervenit salvatorii din Aiud cu două ambulanțe și o autospecială de stingere.
„Secția de pompieri Aiud intervine pentru salvarea unei persoane în loc. Războieni, zona gării. Din informațiile primite prin 112, persoana s-ar fi electrocutat. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x SMURD TIM și 1 x Amb. SAJ”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. Din nefericire, victima (sex masculin) prezintă leziuni incompatibile cu viața, find declarat decesul acesteia”, a mai transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Minor de 17 ani din Unirea cercetat de polițiștii din Ocna Mureș, după ce a a fost surprins pe DJ 107D, conducând fără permis, un autoturism neînmatriculat
Duminică, 9 martie 2025, în jurul orei 23.30, polițiștii din Ocna Mureș au oprit, pentru control, pe DJ 107D, un autoturism condus de un tânăr de 17 ani, din localitatea Unirea.
Polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 9 ianuarie 2025.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
FOTO: ARHIVĂ
- Din Județacum 10 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 7 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Păcăleli și farse de 1 APRILIE 2024: Idei de farse pe care prietenii le vor ține minte mult și bine | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 10 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro