Actualitate
Accident rutier pe strada Mihai Eminescu provocat de un șofer beat din Ocna Mureș
Astăzi, 20 octombrie 2017, în jurul orei 01.16, poliţiştii din cadrul Oraşului Ocna Mureş au fost sesizaţi că pe strada Mihai Eminescu s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În urma verificărilor s-a constat că F.K. de 32 de ani, din Ocna Mureş, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, si a intrat in coliziune cu un autoturism parcat pe marginea drumului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur ȋn aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Municipal Aiud pentru recoltarea de probe biologice de sânge ȋn vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Actualitate
Ocnamureșan de 33 de ani, dat în urmărire de către autoritățile judiciare din Germania, reținut de polițiști
Joi, 10 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din Ocna Mureș au depistat, pe raza orașului Ocna Mureș, un bărbat, de 33 de ani, din Ocna Mureș, posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Actualitate
Percheziții la domiciliul unui bărbat din Ocna Mureș care vindea tigarete de contrabandă
La data de 7 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza orașului Ocna Mureș, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-martie 2025, un bărbat de 68 de ani, din orașul Ocna Mureș, ar fi achiziționat țigarete fără marcaj fiscal, pe care le-ar fi depozitat la adresa de domiciliu, din Ocna Mureș, după care le-ar fi comercializat.
În urma perchezițiilor domiciliare, la locuința bărbatului și la imobilele utilizate de către acesta, pe raza orașului Ocna Mureș, au fost descoperite și ridicate 1.800 de țigarete nemarcate fiscal, 10 telefoane, precum și înscrisuri.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Rulotă dinstrusă de un incendiu, la Războieni-Cetate
O rulotă a fost mistuită de făcări vineri, după-amiază, la Războieni-Cetate cu toate eforturile depuse de echipajul de pompieri sosit la fața locului.
„Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu în loc. Războieni-Cetate. Din informațiile primite de la apelant, incendiul s-ar manifesta la o rulotă, fără victime. Forte alocate: 1 x ASAS”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Incendiul a fost stins.A ars generalizat o rulotă”, a mai transmis ISU Alba.
- Din Județacum 11 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 11 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2024 | ocnamureșinfo.ro