Politică
(P) Alegeri Locale 2016 – La Lunca Mureşului Daniel Negrea creează o relaţie bazată pe încredere şi sinceritate cu oamenii
Oamenii din comuna Lunca Mureşului m-au încurajat să candidez la funcţia de primar, alături de o echipă foarte bună de consilieri liberali şi sprijinit de liderii partidului de la nivel judeţean.
Împreună vom demonstra că şi comuna noastră poate fi administrată eficient şi transparent. Vreau să-mi pun toată priceperea şi buna credinţă în slujba cetăţenilor din Lunca Mureşului, aşa cum am făcut timp de patru ani, ca funcţionar public, când m-am ocupat de asistenţa socială şi de achiziţii publice, dar şi ulterior în cei patru ani ca viceprimar. Consider că un bun primar are nevoie de experienţă, profesionalism, echilibru şi de o relaţie apropiată cu oamenii, bazată pe încredere şi sinceritate. Până acum am contribuit la implementarea proiectelor pentru comunitate, realizate împreună cu actualul primar, domnul Ioan Rusu. Fără promisiuni deşarte, pentru perioada 2016-2020 voi duce la bun sfârşit proiectele: schimbarea reţelei de apă potabilă pentru Lunca Mureşului şi Gura Arieşului, în valoare de aproximativ 1 milion de euro, până în septembrie 2017; asfaltarea drumului între aceste sate, care se va finaliza foarte curând; înfiinţarea unei societăţi cormerciale în subordinea Consiliului Local pentru producerea şi montarea de pavele, borduri şi rigole, pentru care echipamentele sunt achiziţionate; asfaltarea drumurilor comunale pe o distanţă de minimum 6 km, studiul de fezabilitate fiind depus; înfiinţarea unui sediu pentru programul „after school” pentru copii care provin din familii nevoiaşe; construirea unei capele în apropierea cimitirului; atragerea de investitori pentru crearea unor locuri de muncă, dar şi multe alte iniţiative. Am analizat, cu echipa liberală a preşedintelui Ion Dumitrel, de la Consiliul Judeţean, fiecare proiect şi avem oamenii bine pregătiţi, care pot trece la treabă. Deci, mai puţine vorbe şi mai multe fapte!
PNL Alba – Publicitate electorală
Politică
PNL a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Ocna Mureș
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PNL a obținut cele mai multe voturi în orașul Ocna Mureș, podiumul fiind completat de PSD și AUR.
Rezultatele finale pentru orașul Ocna Mureș, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 23,41%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 19,84%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 13,89%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 10,80%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 9,66%
Camera Deputaților:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 24,08%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 16,61%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 14,19%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,63%
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA – 8,70%
Politică
(P) Reluarea producției de sare la Ocna Mureș – prioritate a noului PSD Alba în Parlamentul României
Reluarea producției de sare la Ocna Mureș reprezintă o prioritate a noului PSD Alba în Parlamentul României. Producția de sare va fi reluată în urma unei investiții de 13 milioane de euro. Această activitate va crea zeci de locuri de muncă și va reprezenta o producție de aproape 30.000 de tone de sare pe an.
Acest proiect a fost discutat, recent, de către consilierul Corneliu Mureșan, candidat pe lista PSD Alba la Senatul României, într-o discuție cu directorul general Salrom, Constantin Dan Dobrea. Astfel, Salrom a stabilit deja un plan de rentabilizare a sucursalei din Ocna Mureș pentru reluarea producției prin utilizarea saramurii ca materie primă într-o instalație modulară de obținere a sării cristalizate.
Investiția este sprijinită și de către ministrul social-democrat al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu OPREA.
„Ocna Mureș are o tradiție în producția sării și această activitate trebuie revitalizată deoarece are, atât un impact economic în comunitate, dar rezolvă și problemele de mediu generate de lacurile sărate din zona localității, a căror apă cu un conținut ridicat în cloruri ajunge în Râul Mureș. Sunt necesare investiții pentru repunerea în exploatare a unei sonde, pentru achiziționarea unei instalații de recristalizare de ultima generație și a unor linii complet automatizate de ambalare a produselor de sare recristalizată în cutii și în pungi. De asemenea, energia electrică necesară va fi produsă cu un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 1 MW. Acestea sunt fapte social democrate și au ca scop dezvoltarea comunităților monoindustriale din județul Alba, afectate de desființarea unor combinate sau fabrici”, a spus Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și consilier județean.
Reluarea producției de sare de la Ocna Mureș face parte din planul propus de PSD pentru revitalizarea producției românești prin care se dorește reindustrializarea și retehnologizarea unor companii românești de stat astfel încât să producem în țară tot ce este esențial pentru economia românească.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.ocnamuresinfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017.
Politică
Rezultatele finale ale Alegerilor Locale din 9 iunie 2024, pentru orașul Ocna Mureș
Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, în această după-amiază, rezultatele finale ale alegerilor locale desfășurate duminică, 9 iunie 2024, în orașul Ocna Mureș.
Numărul de alegători care s-au prezentat la urne:
Total alegatori înscrişi în liste | 11381 |
Total alegatori prezenţi la urne | 5180 |
Prezenta | 45,51 % |
Total voturi valabil exprimate | 4984 |
Total voturi nule | 196 |
Coeficient electoral | 293 |
Rezultatele votului pentru funcția de primar al orașului Ocna Mureș:
Candidat | Partid | Voturi | Procent |
---|---|---|---|
VINŢELER SILVIU
|
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
|
3.149
|
62,69 %
|
SANISLAV MARIA
|
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
|
1.602
|
31,89 %
|
DAMIAN LIVIU-RAREŞ
|
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
|
272
|
5,41 %
|
TOTAL
|
–
|
5.023
|
100%
|
Rezultatele votului pentru Consiliul Local al orașului Ocna Mureș:
Candidat | Voturi | Procent | Mandate faza 1 | Mandate faza 2 | Mandate g8 | Mandate total |
---|---|---|---|---|---|---|
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL
|
2.313
|
46,40 %
|
7
|
1
|
0
|
8
|
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT
|
1.261
|
25,30 %
|
4
|
0
|
0
|
4
|
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR
|
750
|
15,04 %
|
2
|
1
|
0
|
3
|
UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA
|
410
|
8,22 %
|
1
|
0
|
0
|
1
|
UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA
|
250
|
5,01 %
|
0
|
0
|
1
|
1
|
TOTAL
|
4.984
|
100%
|
14
|
2
|
1
|
17
|
-
Mondenacum 9 luni
MESAJE de 8 MARTIE 2024, Ziua Femeii. Felicitări, urări și SMS-uri pentru femeile din viața voastră | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 10 luni
MESAJE de ZIUA INDRAGOSTITILOR 2024. Ce declaraţii şi mesaje de dragoste puteţi să îi transmiteţi persoanei iubite | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 12 luni
MESAJE de Crăciun fericit! Urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2025, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
-
Din Județacum 8 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro