Actualitate
Defrişarea dealului Banţa pune în pericol oraşul Ocna Mureş
“Romsilva îşi bate joc de Ocna Mureş. Nu pot să fiu asociat cu tăierile abuzive din pădurile din România.
Pădurea Banţa a fost luată cu “japca” oraşului şi noi încercăm să o recuperăm şi probabil vor să să taie acum cât mai mult”, s-a revoltat ieri primarul oraşului Ocna Mureş, Silviu Vinţeler, după ce mai mulţi cetăţeni din vecinătatea dealului Banţa au sesizat că aici se defrişează pădurea.
De săptămâna trecută, în zona “Ciortea” pe dealul Banţa, o firmă şi-a instalat câteva barăci şi a început să taie copacii din pădure “cu acte în regulă” de la Romsilva. Lucrătorii au declarat că efectuează doar lucrări de toaletare a pădurii. În schimb, martorii au declarat că sunt tăiaţi şi duşi copaci tineri şi sănătoşi, cu camioanele.
Teoretic, tăierea copacilor din pădurea Banţa ar putea pune în pericol oraşul Ocna Mureş. Specialiştii de la MINESA au declarat că infiltrarea apei pluviale de pe dealul Banţa în gropile din centrul oraşului reprezintă “cancerul” care macină subsolul oraşului. Copacii susţin solul pentru a preveni eventuale alunecări de teren şi reţin apa din sol prin rădăcinile lor. Se pare că cei de la Romsilva, când au autorizat tăierile de arbori, nu au ţinut cont de acest aspect. Tăierile au loc în zona canalului de drenare a dealului Banţa, canal care comunică cu cel din parcul central al oraşului, aflat la mică distanţă de groapa fostului magazin “PLUS”. În zonă se fac încă studii efectuate cu bani de la guvern, tocmai pentru a căuta o soluţie împotriva infiltrării apei de pe deal în subsolul oraşului. Autorităţile locale au declarat că vor lua măsuri şi vor merge până la Prefectul judeţului Alba cu plângeri ca aceste tăieri să se oprească.
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Bărbat de 41 de ani din Ocna Mureș, cu mandat de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Gherla
Miercuri, 16 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au depistat și reținut un bărbat de 41 de ani, din orașul Ocna Mureș, care este posesorul unui mandat de arestare preventivă, emis la data de 16 aprilie 2025, de către Tribunalul Cluj.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 16 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație de monede sau alte valori străine falsificate și înșelăciune.
Acesta a fost depus în penitenciarul Gherla, pentru executarea pedepsei.
Actualitate
Ocnamureșan de 33 de ani, dat în urmărire de către autoritățile judiciare din Germania, reținut de polițiști
Joi, 10 aprilie 2025, polițiștii de investigații criminale din Ocna Mureș au depistat, pe raza orașului Ocna Mureș, un bărbat, de 33 de ani, din Ocna Mureș, posesor al unui mandat european de arestare, emis de către autoritățile judiciare din Germania, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, 11 aprilie 2025, să fie prezentat Curții de Apel Alba Iulia, pentru luarea măsurilor legale.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Actualitate
Percheziții la domiciliul unui bărbat din Ocna Mureș care vindea tigarete de contrabandă
La data de 7 aprilie 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat 3 percheziții domiciliare, pe raza orașului Ocna Mureș, la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie-martie 2025, un bărbat de 68 de ani, din orașul Ocna Mureș, ar fi achiziționat țigarete fără marcaj fiscal, pe care le-ar fi depozitat la adresa de domiciliu, din Ocna Mureș, după care le-ar fi comercializat.
În urma perchezițiilor domiciliare, la locuința bărbatului și la imobilele utilizate de către acesta, pe raza orașului Ocna Mureș, au fost descoperite și ridicate 1.800 de țigarete nemarcate fiscal, 10 telefoane, precum și înscrisuri.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Cercetările sunt continuate.
- Din Județacum 5 ore
Când pică Paștele ortodox și cel catolic în 2026, dar și în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Paste 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 12 luni
Mesaje de Florii 2024. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Sfinții Constantin și Elena 2024. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Mondenacum 8 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 12 luni
Mesaje de Paște fericit 2024. SMS-uri urări şi felicitări de Sfintele Pasti pe care le poţi trimite prietenilor | ocnamuresinfo.ro
- Actualitateacum 11 luni
Mesaje de ZIUA COPILULUI, 1 iunie 2024. SMS-uri, felicitări, urări de „la mulţi ani” | ocnamuresinfo.ro
- Din Județacum 13 ore
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | ocnamuresinfo.ro
Vigi
24.02.2014 la 22:48
Derbedeii astia de la Romsilva ar trebui stopati din actiunule lor criminale prin obligativitatea ca autorizatiile de taiere a arborilor, chiar si pentru „cosmetizare” sa fie contra-semnate si de institutul geologic specializat; mai ales ca zona respectiva e dominata de o structura bentonitica, extrem de dispusa la alunecari de teren; erorile crase vis-a-vis de exploatarea masivului de sare din subsolul orasului, prin dizolvare, a generat potentiale pericole catastrofice pentru orasul de pe Mures, pericole de care populatia nu este constientizata; activarea unui alt potential pericol de catre niste golani „capitalisti” este inca o cruce pregatita la capataiul urbei cu o istorie industriala si sociala de invidiat; mai ales azi, cand se previzioneaza alegerea prafului si de viitorul acestui teritoriu, locuit, inca, eroic…
dan
26.02.2014 la 15:57
Ce este de făcut?Păi simplu noi cetățenii ar trebui să urcăm pe deal și să-i alungăm pe jefuitorii pădurii.E clar.Dacă stăm la o cafea și povestim cu povestea rămânem.Dacă erau ucrainienii ca noi Ianukovici era președinte pe viață.